Politica
Astăzi se joacă soarta lui Boc II
de Ziua de Cluj, 12 octombrie 2009, 22:12
Liberalii şi social-democraţii spun că vor vota cu toţii pentru moţiunea de cenzură. În acest caz, guvernul va cădea.
După ce Curtea Constituţională şi-a declinat
competenţa în privinţa moţiunii de cenzură, s-au epuizat toate şansele
Cabinetului condus de Emil Boc de a evita proba de foc de astăzi. Dacă
parlamentarii PNL şi PSD vor respecta disciplina de partid, astăzi se va
încheia mandatul cu puteri depline al guvernului. Executivul se va limita la
administrarea ţării până la înlocuirea cu un nou Cabinet.
Majoritatea
parlamentarilor clujeni consideră corectă soluţia declinării competenţei
adoptată de Curtea Constituţională (CC) în faţa sesizării PDL privind moţiunea
de cenzură iniţiată de PNL şi UDMR. Toţi parlamentarii clujeni spun că vor
participa la vot şi, cu excepţia deputaţilor UDMR, ceilalţi au fost dispuşi să
spună şi cum vor vota. Ca principali iniţiatori, liberalii vor fi prezenţi în
formulă completă şi vor vota pentru moţiune cu bilele la vedere.
Cel puţin aceasta este sarcina trasată, sub
sancţiunea excluderii din partid, de liderul PNL Crin Antonescu. Pentru şeful
liberalilor clujeni, senatorul Marius Nicoară, decizia CC este una normală.
“Acest verdict demonstrează faptul că domnul Boc, jurist de meserie, în loc să
se înconjoare de consilieri specialişti, s-a înconjurat de frizeri. De fapt, nu
trebuie să fii specialist ca să poţi citi şi interpreta corect textul
Constituţiei”, a afirmat Nicoară. El va vota pentru moţiune. Am semnat
moţiunea, nu pot face altfel”, a afirmat el.
La polul opus,
democrat-liberalii vor încera, in corpore, să-şi apere guvernul. Ei preferă să
nu comenteze respingerea sesizării lor de către CC. “Deciziile CC nu trebuie
comentate, ci respectate, prin urmare, mâine (astăzi – n.red.) moţiunea de
cenzură va fi dezbătută şi va fi votată”, a comentat şi deputatul PDL Petru
Călian. El promite să voteze împotriva moţiunii “cu amândouă mîinile, dacă se
poate”. Călian vede salvarea Guvernului Boc în voturile social-democraţilor.
“PSD a votat contra primei moţiuni, dacă sunt consecvenţi, vor trebui să voteze
şi împotriva acestei moţiuni a PNL-ului şi-a UDMR-ului, care este identică în
conţinut cu prima”, a precizat Călian.
Social-democraţii,
cel puţin declarativ, sunt de altă părere. Deputatul PSD Vasile Soporan susţine
că va vota pentru moţiune, conform deciziei adoptate ieri în şedinţele Biroului
Permanent al PSD şi ale grupurilor parlamentare social-democrate. în opinia sa,
hotărârea CC de ieri dovedeşte “respect faţă de Constituţie”. “în mod normal, o
decizie a CC n-ar trebui să mai fie comentată”, a spus Soporan. Colegul său,
deputatul Cornel Itu, consideră, la rândul său, corectă decizia CC şi spune că,
la vot, va respecta deciza partidului şi va susţine moţiunea.
Co-iniţiatori ai
moţiunii, udemeriştii ar putea întoarce foaia. Deputatul Mate Andras Levente a
refuzat să spună dacă va susţine sau nu moţiunea, prevalându-se de caracterul
secret al votului. El consideră firesc verdictul CC. “Dacă ar fi dat alt
vredict, ar fi însemnat că membrii Curţii ar fi fost degeaba la facultatea de
drept”, a comentat Mate.
Şi deputatul Palfi Mozes Zoltan socoteşte
decizia CC conformă cu textul Legii Supreme. în privinţa votului, el aşteaptă
decizia care va fi luată de dimineaţă, în şedinţa grupului parlamentar UDMR.
“Cred că situaţia era clară, prevederile Constituţiei foarte clar formulate,
iar votul unanim din CC a arătat că decizia a fost absolut legală şi a
confirmat că suntem un stat de drept, unde legea este respectată”, a declarat
şi deputatul Koto Jozsef.
Şi el aşteaptă
decizia grupului, dar dă de înţeles că va vota pentru moţiune. “Strict
personal, eu sunt un om de cuvânt”, a spus Koto, referindu-se la faptul că
nu-şi poate schimba atitudinea, după ce a semnat, ca iniţiator, moţiunea de
cenzură.