Boc critică ordonanţa lui Dragnea: "reprezintă un regres în materie de democraţie în România"

Boc critică ordonanţa lui Dragnea:
Primarul Clujului, Emil Boc, a criticat ordonanţa de guvern (OUG) propusă vineri de vicepremierul Liviu Dragnea, prin care aleşilor locali li se permite să îşi aleagă partidul fără a-şi pierde mandatul.

Întrebat de jurnalişti într-o conferinţă de presă despre opinia sa referitoare la ordonanţa propusă de Dragnea, edilul Clujului a avut un mesaj tranşant. "Este o formă de atragere a primarilor din opoziţie la putere, prin ademenirea lor cu resurse financiare şi cu acces la resurse. De fapt aceasta este miza acestei ordonanţe, de a putea aduce cât mai mulţi primari la PSD, în an de campanie electorală", a declarat el.

Boc a susţinut, în acelaşi timp, că ordonanţa nu îl avantajează, iar adoptarea acesteia ar duce la regresul democraţiei româneşti. "Nu, nu mă interesează. Se vede de la distanţă că ei au în minte cooptarea primarilor din opoziţie la putere, astfel încât să-i ajute în campania electorală. Sper să nu fie aprobată, pentru că ar reprezenta un regres în materie de democraţie în România", a adăugat el.

În cazul în care OUG ar fi adoptată, există mai multe căi de atac: "În primul rând, ar fi atacarea la Curtea Constituţională de către Avocatul Poporului, în al doilea rând, respingerea imediată în Parlament prin convocare de urgenţă a sesiunii Parlamentului şi, nu în ultimul rând, sesizarea forumurilor europene", a mai menţionat Emil Boc.

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri, la Suceava, că în prezent foarte mulţi aleşi locali activează pentru alte partide şi propune ca pentru o perioadă de două săptămâni să existe posibilitatea ca aleşii locali să îşi aleagă partidul fără să îşi mai piardă mandatul, precizând că este necesară o Ordonanţă de Urgenţă în acest sens.

Loading...
Comenteaza