Politica

Boc: Problema Schengen este una dintre cele mai mari nedreptăţi făcute astăzi României

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat marţi, în cadrul unei dezbateri pe teme europene, că problema aderării României la spaţiul Schengen este una dintre cele mai mari nedreptăţi făcute la adresa ţării noastre, el explicând că întârzierile acceptării României în Schengen sunt nejustificate şi creează probleme cetăţenilor, la fel cum se întâmplă şi în cazul aderării la moneda unică Euro.

Emil Boc a declarat, cadrul unei dezbateri la care a luat parte şi Marku Markkula, preşedinte al Comitetului European al Regiunilor, că, în opinia sa, faptul că România nu se află încă în spaţiul Schengen este o nedreptate.

"Nu mă feresc să spun că este una dintre cele mai mari nedreptăţi care se fac României astăzi, în raport cu Uniunea Europeană. Chestiunea Schengen este o chestiune tehnică, România îndeplineşte de multă vreme cerinţele tehnice pentru a accede în acest spaţiu în privinţa securităţii aeroporturilor, de exemplu. Este suficient să mergeţi pe Aeroportul Internaţional Cluj ca să vedeţi că este la nivelul oricărui aeroport european, dacă nu chiar mai sigur”, a spus primarul municipiului şi fost premier, Emil Boc, citat de news.ro.

El a mai spus că "UE greşeşte faţă de România în această problemă” şi că situaţia îi afectează în mod direct pe cetăţenii români.

"Personal, cred că UE greşeşte faţă de România prin amânarea artificială în această problemă. Este o problemă politică de fapt. Nu ştiu de ce mai avem nevoie de MCV şi de ce mai invocăm chestiuni politice pentru a nu fi în Schengen? Suntem neîndreptăţiţi pentru că cetăţeanul nostru, la fel ca orice cetăţean european trebuie să aibă drept liber de circulaţie. Maşinile noastre de marfă sunt obligate să stea la cozi infernale pentru ca noi să ne derulăm afacerile pe care le avem în spaţiul Schengen. Cred că este o problemă importantă. România îndeplineşte chiar toate cerinţele tehnice politice”, a mai spus edilul şef al oraşului.

Emil Boc a vorbit şi despre aderarea României la zona Euro, el explicând că acest pas ar aduce siguranţă financiară pentru români.

"România se îndepărtează de zona Euro şi sper ca nu pentru mult timp să se întoarcă la acest proces. Pentru cetăţean, intrarea în zona euro înseamnă mai multă siguranţă financiară pentru că aderarea la Euro înseamnă dispariţia inflaţiei. Accederea la Euro trebuie să fie obiectiv naţional care trebuie asumat. Sunt nişte etape care trebuie îndeplinite, dar acum ne îndepărtăm. Orizontul 2020-2021 nu pare fezabil în acest moment”, a mai spus el.

Emil Boc a participat, alături de Marku Markkula, la dezbaterea "Reflectând asupra Europei, din inima Transilvaniei - 10 ani de când Clujul a devenit un oraş european”.

Dezbaterea a avut loc în contextul Conferinţei Comisiei Europene Open Innovation 2.0.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.