Politica

Boc: “Tăriceanu are reputaţia trădării”

Emil Boc a acuzat ieri că, în ceea ce îl priveşte pe prim-ministrul Tăriceanu, acesta a acceptat ca imaginea Executivului să fie pătată de corupţie şi incompetenţă şi l-a indicat pe premier ca fiind cel care a trădat Alianţa DA cu scopul de a rămâne la putere.

 “Ceea ce s-a întâmplat la Ministerul Agriculturii, amestecul de corupţie şi incompetenţă, este, de fapt, emblema Guvernului Tăriceanu. Nici eu, nici PD nu avem vocaţia trădării, aşa cum o are premierul Tăriceanu. Şi-a trădat partenerul politic cu ajutorul căruia a ajuns prim-ministru, adică Traian Băsescu.

Şi-a trădat aliaţii, adică PD, cu unicul şi singurul scop de a rămâne la putere”, a declarat Emil Boc, potrivit căruia Tăriceanu nu ar avea credibilitate politică şi morală pentru a colabora cu PD.

Preşedintele democraţilor a replicat astfel la unele afirmaţii pe care Călin Popescu Tăriceanu le-a făcut într-un interviu acordat ziarului Cotidianul, în care vorbea de “gustul amar” lăsat de PD şi de faptul că o nouă colaborare a premierului cu formaţiunea democraţilor va putea avea loc numai după ce aceştia nu vor mai fi conduşi de un “yesman penibil, cum este Boc.”

Totodată, premierul Tăriceanu mai acuza formaţiunea democraţilor de lipsă de personalitate, pricinuită mai ales de faptul că PD nu se desprinde de “dirijarea ocultă a preşedintelui”, ale cărui capricii trebuie să le şi satisfacă “tot timpul”.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.