Politica

Boc trece cu legile prin Parlament ca prin unt

UDMR refuză să susţină moţiunea de cenzură a PNL, cu gândul că va înlocui în curând PSD la guvernare. În schimb, liberalii caută semnături pentru dărâmarea Executivului.

Parlamentarii PNL vor protesta astăzi, prin absenţa de la dezbatere, faţă de “lipsa de bun-simţ” a guvernului, care încearcă adoptarea celor trei legi – a salarizării unice, a educaţiei şi a restructurării agenţiilor - prin angajarea răspunderii în faţa legislativului.

 

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat ieri că Biroul Permanent Central a decis ca parlamentarii liberali să nu intre în sală la asumarea răspunderii de către guvern, dar să fie prezenţi la mesajul preşedintelui Băsescu şi a anunţat că liberalii analizează posibilitatea atacării la Curtea Constituţională a legilor asumate. Liderii PNL s-au reunit pentru a decide cum vor aborda chestiunea angajării răspunderii guvernului pe cele trei legi, în condiţiile în care UDMR a lansat semnale că nu va sprijini o moţiune de cenzură.

 

în vreme ce democrat-liberalii sunt cu ochii pe PSD, din partea deputaţilor şi senatorilor acestui partid aşteptându-se la o prezenţă masivă la discursul premierului, ca dovadă de susţinere a guvernului, liberalii umblă după semnături la toţi aleşii din legislativ. “Dacă ne vor mai trebui doar 20 de semnături, apelăm şi la minorităţi”, a spus Uioreanu. întrebat dacă liberalii menţin demersul moţiunii de cenzură şi dacă au strâns semnături, preşedintele PNL a reiterat intenţia partidului de a iniţia moţiune de cenzură, anunţând că după asumare liberalii îi vor întreba “limpede” pe cei de la UDMR dacă semnează sau nu moţiunea.

 

“în momentul în care mâine (azi – n.red.) vom avea asumarea de către premier în parlament, vom întreba limpede pe cei de la UDMR dacă semnează sau nu moţiunea de cenzură şi vom anunţa că ţinem această iniţiativă deschisă pentru oricare dintre parlamentari, inclusiv cei ai puterii”, a spus Antonescu, citat de Mediafax.

 

 El a apreciat că “moţiunea nu a fost redactată în text”, dar că tema e foarte clară, fiind “vocea străzii, vocea societăţii.” Potrivit deputatului Uioreanu, “legea educaţiei nu s-a făcut cu bun-simţ, cu dezbatere publică, ci pe picior, legea salarizării nu mulţumeşte pe absolut nimeni, iar legea reorganizării agenţiilor – Dumnezeu cu mila!” Horea Uioreanu a declarat că se îndoieşte că UDMR va susţine o moţiune de cenzură. “Probabil că motivele lor sunt mai multe. Cert este, însă, că PDL le-a promis că vor intra la guvernare”, a afirmat deputatul liberal.

 

Sursele ZIUA de CLUJ confirmă că aleşii Uniunii nu vor sprijini un asemenea demers liberal. Potrivit surselor, liderii UDMR calculează că şansele intrării la guvernare alături de PDL cresc exponenţial după alegerile prezidenţiale. Deputatul UDMR Palfi Zoltan a declarat că Uniunea se va exprima oficial cu privire la dezbaterea de azi din parlament şi la oportunitatea susţinerii unei moţiuni de cenzură abia după ora 15.

 

Democrat-liberalii clujeni se aşteaptă la linişte din punct de vedere al opoziţiei la proiectele asumate de guvern. “Aşteptăm, în primul rând, maturitate din partea PSD. Sperăm să fie prezenţi în majoritate covârşitoare, ca un prim semnal al susţinerii totale a proiectelor guvernului”, a spus liderul PDL Cluj, deputatul Daniel Buda. Senatorul Mihail Hărdău şi deputatul Mircia Giurgiu, ambii PDL, se aşteaptă şi ei la o zi parlamentară senină. “O să treacă tot. Nu cred că va fi moţiune de cenzură pentru că PNL nu are suficiente semnături”, a spus Giurgiu.  Parlamentarii clujeni ai PSD nu au putut fi contactaţi în cursul zilei de ieri. “Din câte ştiu eu, nu vom depune o moţiune de cenzură. Un conflict politic nu este oportun”, a declarat liderul PSD Cluj, Valentin Cuibus.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.