Politica

Buda îl schimbă pe Predoiu la Justiţie

PDL l-ar putea propune pe liderul filialei clujene a partidului, deputatul Danie Buda, la şefia Ministerului Justiţiei, dacă raportul din iunie al Comisiei Europene va fi negativ, iar PSD va cere demisia actualului ministru, Cătălin Predoiu, a anunţat ieri, pe blogul personal, senatorul PDL Iulian Urban.

Acesta a reacţionat la o declaraţie a liderului grupului PSD din Camera Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, potrivit căruia unicul arătat cu degetul pentru un eventual raport negativ al CE va fi Cătălin Predoiu.

 

 “Am avut această discuţie în Coaliţie. Vina nu-i aparţine decât ministrului Justiţiei, care trebuie să plece în cazul în care monitorizarea României va fi negativă”, a declarat ieri, la Antena3, Hrebenciuc, citat de Gândul. într-un comentariu publicat pe blogul său personal, vicepreşedintele Comisiei juridice din Senat, Iulian Urban, apreciază că, dacă postul de ministru va fi într-adevăr vacantat, atunci cel mai potrivit pentru conducerea Justiţiei ar fi Daniel Buda.

 

“Urmează ca PDL să vină oficial cu o poziţie, dacă se va considera necesar acest lucru. însă dacă tot discutăm de un înlocuitor pentru Predoiu, eu cred ca persoana cea mai îndreptăţită să ocupe portofoliul de ministru al Justiţiei nu poate să fie decât Daniel Buda. (...) Cred că este omul potrivit pentru situaţia în care postul de ministru al Justiţiei va deveni vacant. Ar fi un câştig imens pentru România, iar eu îl suţin total”, declară Urban pe propriul blog. Daniel Buda nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.