Politica
Cine ar câştiga votul pentru Senat
de Ziua de Cluj, 03 august 2008, 22:35
În colegiile uninominale din judeţ, fără cele două din Cluj-Napoca, pentru Senat, la fel ca şi pentru deputaţi, nici un candidat nu ar putea trece de 50% din voturi, pentru alegerea directă.
în cele două colegii uninominale pentru Senat din judeţ (Est şi Vest), în
afara municipiului reşedinţă (unde vor mai exista încă două colegii), dacă
votul politic ar fi similar cu cel dat la alegerile din 1 iunie, candidaţii
PD-L şi PSD ar câştiga în colegiul Vest, respectiv Est .
Nici un vot politic nu i-ar permite, însă, vreunui candidat să treacă de
50% plus unu din voturi, care să-i confere alegerea directă în colegiu. Astfel,
dacă se vor păstra rezultatele votului politic de la alegerile locale,
sanatorii din judeţ vor fi aleşi după redistribuiri, în funcţie de voturile
obţinute de partide la nivel judeţean şi naţional.
Colegiul senatorial 3, de Est, cuprinde municipiile Gherla, Dej şi Câmpia
Turzii, la care se adaugă alte 41 de comune. Acestea sunt Aluniş, Apahida,
Aşchileu, Borşa, Chinteni, Corneşti, Dăbâca, Fizeşu Gherlii, Gârbău, Iclod,
Panticeu, Recea Cristur, Sânmărtin, Sânpaul, Ţaga, Vultureni, Bobâlna, Căşeiu,
Câţcău, Chiuieşti, Cuzdrioara, Juchişu de Jos, Mica, Mintiu Gherlii, Unguraş,
Vad, Bonţida, Buza, Căianu, Cămăraşu, Cătina, Ceanu Mare, Frata, Geaca, Jucu,
Mociu, Palatca, Sic, Suatu, Tritenii de Jos şi Viişoara. Colegiul 3 Vest
pentru Senat este format din trei colegii (Dej, Gherla şi Câmpia Turzii) pentru
Camera Deputaţilor.
Nici unul dintre candidaţii care se vor încumeta să intre în
confruntarea electorală uninominală în această circumscripţie nu se poate
considera favorit, în condiţiile în care alegerile locale au stabilit o
relativă egalitate între PNL, PD-L şi PDL. Social-democraţii ocupă prima
poziţie, cu încrederea a 24,1% dintre localnici (1,9 procente aduse de
conservatori) şi 13 primari aleşi. Totuşi, cu 16 primării câştigate şi 23,2%
sprijin politic (din care 1,2 procente este contribuţie ţărănistă), liberalii
pot spune că se clasează pe o poziţie asemănătoare, dacă trei executive locale
pot compensa diferenţa de 1% exprimată la votul politic.
Un loc oarecum mai vulnerabil ocupă democrat-liberalii, cu zece primari
aleşi în Colegiu şi 22,2% obţinute la 1 iunie. UDMR, pe de altă parte,
controlează patru primării şi se bucură de încrederea a 10,4% dintre electorii
zonei, în timp ce PRM se sprijină pe cele 5,1% obţinute la alegerile locale. 86.074 de persoane au
votat la 1 iunie în localităţile incluse în Colegiul senatorial estic.
Colegiul 4, de Vest, este dominat de PD-L, care , la votul politic, a
obţinut 21.935 de voturi, adică o proporţie de 31,8% din totalul de 68.811
voturi valabil exprimate în toate localităţile care compun acest colegiu
senatorial. Poziţia secundă, la o distanţă considerabilă, este ocupată de PSD, care
a fost votat de 12.590 de locuitori (18,3%) în arealul Colegiului Vest.
Liberalii au primit 11. 368 de voturi, adică 16,5%, iar la mică distanţă
s-a situat, la alegerile din 1 iunie 2008, UDMR, care a cumulat 15,8 % din
voturile valabil exprimate, adică 10.899. în acest colegiu, PRM a reuşit să
treacă de 5%, adunând 6,4% din voturi, adică 4.463. La scorurile PSD şi PNL au
fost adăugate şi cele obţinute, la locale, de către PC, respectiv PNŢCD, cu
care vor candida, într-o formă sau alta, împreună, conform înţelegerilor din
acest moment.
Colegiul 4 Vest pentru Senat este format din trei colegii (Turda, Huedin
şi “colegiul de munte”) pentru Camera Deputaţilor. în componenţa Colegiului 4
Vest intră, astfel, pe lângă municipiul Turda şi oraşul Huedin, încă 34 de
comune: Aiton, Cojocna, Ploscoş, Sănduleşti, Băişoara, Beliş, Călăraşi,
Călăţele, Ciucea, Ciurila Feleacu, Iara, Luna, Măguri-Răcătău, Mărgău, Mărişel,
Mihai Viteazu, Moldoveneşti, Negreni, Petreştii de Jos, Poieni, Râşca, Săcuieu,
Tureni, Valea Ierii, Aghireşu, Baciu, Căpuşu Mare, Floreşti, Gilău, Huedin,
Izvoru Crişului, Mănăstireni, Sâncraiu şi Săvădisla.
De remarcat că în Colegiul Vest, aproape jumătate dintre unităţile
administrativ teritoriale care îl compun sunt conduse de primari PD-L. Partidul
lui Boc are, în acest colegiu, 17 primării, liberalii au câştigat 6, PSD – 5 şi
UDMR – 4. Oraşul Huedin este condus de un primar din partea PNG, iar la Valea
Ierii, primarul provine de la Forţa Democrată. La Moldoveneşti şi la Poieni,
primarii sint independenţi.
Votul politic
în calculul realizat de către ZIUA de CLUJ au fost însumate voturile
politice (cel dat pentru Consiliul Judeţean) ale fiecărui partid obţinute în
fiecare localitate componentă a viitoarelor colegii electorale pentru alegerea
senatorilor.
Apoi, votul total al fiecărui partid a fost raportat la numărul total de
voturi exprimate, obţinut prin însumarea tuturor voturilor valabil exprimate în
fiecare localitate componentă a fiecărui Colegiu uninominal. Până la desemnarea
candidaţilor în fiecare Colegiu, votul politic este cel care permite prognoza
pentru alegerile generale, consideră majoritatea politologilor.