Codrin Ştefănescu: Şi-a băgat dracul coada în PSD. La Grindeanu a fost Ponta

Codrin Ştefănescu: Şi-a băgat dracul coada în PSD. La Grindeanu a fost Ponta
Secretarul general-adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat că în urma situaţiei din partid, s-a ajuns la concluzia că e importantă convocarea Comitetului Executiv, luni, pentru rezolvarea problemelor din formaţiune, adăugând că „şi-a băgat dracul coada în PSD”.

„Eu cred că nu asistăm la un alt caz Grindeanu. Avem o problemă serioasă şi trebuie să o recunosc. Ca urmare a unor declaraţii din ultima vreme a colegilor noştri şi urmare a altor lucruri ca lipsa de comunicare, faptul că de câteva zile se amplifică de o sută de ori situaţia din partid, am considerat că este foarte important să facem un CExN fulger luni, în care tema principală ar fi să ne reglăm toate problemele şi să vedem cum au ajuns în spaţiul public aceste probleme amplificate cu o sută de ori, cu o mie de ori", a declarat Ştefănescu, la Atena3.

Secretarul general-adjunct al PSD a adăugat că în şedinţa de luni se va discuta despre frământările din partid.

„Am primit o avalanşă de mesaje de la colegi din ţară ca să ne potolim, am vorbit cu mai mult de 100 de primari care atrag atenţia că nu putem să stăm aşa şi să comunicăm fiecare cum vrea, nu ştiu de ce ne certăm. (...) Vom discuta nimic din ceea ce se aştepta să discutăm la Iaşi. Nu o să avem timp de aşa ceva. Vom discuta doar despre ce ne frământă şi cum am ajuns noi de la începutul anului să fim pe toate paginile ziarelor, şi aici şi peste hotare şi să se vorbească despre războiul din PSD. (...) Şi-a băgat dracul coada în PSD. Nu l-am indentificat. La Grindeanu a fost Ponta, acum nu cred că dracul e de aici, de la noi. Face un lucru mai grav. Trebuie o concluzie luni şi o declaraţie de presă comună, cu ochii pe noi sunt un milion de membrii de partid şi de români care ne-au votat", a declarat Codrin Ştefănescu.

Secretarul general-adjunct al PSD a precizat că situaţia actuală nu e similară cu cea a precedentului Guvern, condus de Sorin Grindeanu.

„Tudose nu e Grindeanu, să ne lămurim. Cu Grindeanu am încercat să rezolvăm problema până în ultima secundă. (...) Când domnul dracu', Ponta, a venit lângă el, Grindeanu a luat-o razna. A trebuit să băgăm moţiune împotriva unui om, confiscase Guvernul şi nu era Guvernul lui. Nu e aceeaşi situaţie. Vom detensiona toată această situaţie luni, credeţi-mă. Eu cred că vom intra în normal", a susţinut Ştefănescu.

Preşedintele Comisiei SRI, senatorul PSD Claudiu Manda, a solicitat convocarea urgentă a CExN al partidului, precizând că o impune situaţia din ultimele zile, la acest apel raliindu-se fostul ministru al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, şi liderul PSD Neamţ, Ionel Arsene. De asemenea, aceeaşi solicitare au făcut-o primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, filiala din Vaslui a PSD şi social-democraţii din judeţul Olt.

 

Loading...
Comenteaza