Politica

Conferinţă regională UDMR la Cluj. Kelemen: "UDMR nu poate fi anexa niciunui partid politic din România"

Aleşii locali ai UDMR s-au reunit la Cluj-Napoca în cadrul Conferinței regionale.
Publicitate

 

"Cu protestele de stradă pot fi de acord, dar doar cu cele prin care se dorește o reprezentare publică corectă, onestă. Însă nu putem să fim de acord cu legionarii, cu cei care sunt împotriva minorităților naționale, cu extremiștii", a afirmat Kelemen, în cadrul Conferinței regionale a aleșilor locali ai UDMR de la Cluj-Napoca, potrivit unui comunicat de presă citat de agerpres.ro.

În raportul politic prezentat cu acest prilej, liderul Uniunii a precizat că "UDMR nu poate fi anexa niciunui partid politic din România" și că "Uniunea trebuie să reprezinte valorile democratice fără de care poate fi pusă în pericol siguranța comunităților locale sau statul de drept".

"Nu va fi simplu, dar aceasta este direcția corectă", a subliniat președintele UDMR.

Prezent la reuniune, președintele executiv al UDMR, Porcsalmi Bálint, a amintit direcțiile care trebuie urmate pentru îmbunătățirea activității din administrațiile locale.

"Eficiența acestui for depinde de modul în care membrii Consiliului se vor implica la modul real în activitatea sa", a declarat Porcsalmi Bálint, care a arătat că rolul reprezentanților UDMR în administrațiile publice locale și județene este, pe lângă îndeplinirea atribuțiilor zilnice, și asumarea responsabilității politice.

La Conferința regională a aleșilor locali ai UDMR au participat delegații Uniunii din județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Alba, Brașov, Hunedoara, Sibiu și Caraș Severin, care au dezbătut problemele actuale din administrațiile publice locale și județene.

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.