Politica

Crăpăturile de pe traseul Bechtel intră în campanie

Deputatul UDMR Mate Andras îi sfătuieşte pe localnicii din Săvădisla să ceară despăgubiri companiei Bechtel dacă traficul greu le-a deteriorat casele. Subprefectul judeţului, Hegedus Ludovic, a efectuat ieri un control în zonă şi susţine că situaţia nu este aşa tragică.
Publicitate

“Drumurile sunt impracticabile, iar unele case deja au început să se fisureze destul de tare. Ar trebui ca autorităţile judeţene să tragă la răspundere compania, care nu respectă autorizaţia dată în urmă cu aproape trei ani”, susţine Mate, care candidează din partea Uniunii la şefia Consiliului Judeţean (CJ) Cluj.

 

Deputatul UDMR a declarat că instituţiile judeţene – Consiliul Judeţean şi Instituţia Prefectului – ar trebui să facă primul pas în normalizarea situaţiei. “Ar trebui să ia exemplul oficialilor din Bihor, unde au început controalele, la cererea oamenilor din zonele afectate”, a precizat Mate. Candidatul UDMR la şefia CJ consideră că orice persoană afectată de traficul greu poate cere socoteală companiei Bechtel, executantul lucrărilor Autostrăzii Transilvania.

 “Din punct de vedere juridic, orice persoană care a suferit vreo pagubă, în baza unor expertize, poate solicita răspunderea juridică a companiei”, susţine deputatul, jurist de profesie. El a acuzat executantul autostrăzii că foloseşte drumul judeţean pe traseul Săvădisla – Liteni – Vlaha, deşi, conform spuselor sale, Bechtel, la începutul lucrărilor, a primit spre folosinţă un alt traseu, care nu trece prin localităţi, dar pe care nu-l utilizează.

“în plus, am fost zilele trecute pe acolo şi nu am vazut nici un poliţist care să verifice dacă este respectată limita maximă de 30 km/oră pentru camioanele de mare tonaj”, susţine Mate. Directorul de comunicare al companiei Bechtel, Bogdan Sgârcitu, nu a putut fi contactat în cursul zilei de ieri.

La rândul său, prefectul judeţului, Călin Platon, ne-a precizat că în cursul dimineţii de ieri a trimis o echipă de control, condusă de subprefectul Hegedus Ludovic, pe traseul Săvădisla – Vlaha. “Am vrut să verificăm în ce măsură traficul greu din zonă afectează locuinţele oamenilor. Raportul va fi finalizat peste două zile, însă, la prima vedere, am înţeles că e puţin exagerat să se facă legătura între casele deteriorate şi traficul greu”, a subliniat Platon.

Referitor la drumul paralel pe care compania Bechtel trebuia să-l construiască pentru traficul propriu, prefectul susţine că au fost ceva probleme de proprietate în zonă. “Cei de la Bechtel s-au angajat să facă acel drum, dar au întârzieri datorate problemelor de proprietate. Drumul e în construcţie şi cei de la Bechtel au tot interesul să-l finalizeze cât mai repede”, a precizat Platon.

 

Subprefectul Hegedus Ludovic a condus ieri echipa de control pe traseul amintit. “Comisia mixtă s-a deplasat acolo, în urma unui memoriu primit din partea a 90 de persoane din localitatea Vlaha. Dânşii solicitau să venim la faţa locului pentru a constata deteriorarea caselor, urmare a traficului infernal din zonă, după cum l-au numit chiar dânşii în memoriu. Am fost de dimineaţă şi am intrat în 14 locuinţe, alese de dânşii”, ne-a declarat subprefectul.

 El a precizat că raportul va fi finalizat în 48 de ore. “Nu ştiu care va fi concluzia raportului, însă, ca părere personală, după ce am vizitat acele case alese de dânşii, situaţia nu este aşa tragică cum o prezintă în memoriu. Casele vizitate, în marea majoritate, sunt vechi, fără fundaţie şi fără brâu la streaşină. Sunt unele crăpături pe dinafară şi în patru cazuri am văzut ceva crăpături şi pe interior. însă acele case sunt slab construite”, a opinat Hegedus.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.