Politica

Criza vaccinurilor din România, condamnată de la Bruxelles

Criza vaccinurilor antirujeolice este o palmă pe obrazul autorităților din România care au demonstrat încă incapacitatea guvernului PSD-ALDE-UDMR de a gestiona eficient asigurarea stocurilor de vaccin, plasând România în rândul țărilor din lumea a treia, susține europarlamentarul clujean Daniel Buda.
Publicitate

"În cadrul discursului său din Parlamentul European privind Starea Uniunii, Jean-Claude Juncker, pe lângă aprecierile pozitive la adresa României, a făcut o constatare dureroasă pentru noi, afirmând că este inacceptabil ca în anul 2017 să mai moară copii din cauza unei boli care ar fi trebui să fie deja eradicată în Europa.

Copiii din România ar trebui să aibă acces la vaccinul antirujeolic în aceeași măsură cu cei din restul Uniunii Europene. Fără drept de apel. Din păcate, niciun oficial din România nu a luat o poziție față de acest subiect și nu a stabilit o foaie de parcurs clară pentru eliminarea acestor neajunsuri, complăcându-se să remarce doar aspectele pozitive din discursul domnului Juncker.

Domnule Liviu Dragnea, domnule Mihai Tudose, domnule Florian Bodog, când veți înțelege că indiferența dumneavoastră și a celor pe care îi coordonați ucide viețile nevinovate ale copiilor care nu beneficiază de vaccinul antirujeolic?", avertizează politicianul clujean. 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.