Deputat PNL Cluj, despre noua criză din PSD: "Scenă de circ politic"

Deputat PNL Cluj, despre noua criză din PSD:
Deputatul PNL Cluj Adrian Oros, vicepreşedinte la nivel naţional al partidului, a cerut premierului Tudose să remanieze alţi trei miniştri din Guvernul pe care îl conduce.

Deputatul liberal Adrian Oros a criticat în termeni duri ceea ce s-a întâmplat la şedinţa conducerii executive a PSD şi a afirmat că guvernarea ţării devine câmp de luptă între taberele din PSD.

"Premierul Mihai Tudose și președintele PSD Liviu Dragnea au pus intreaga natiune in fata uneia dintre cele mai dezgustătoare scene de circ politic din aceste zece luni de guvernare, moment unic prin ridicol in istoria post-decembrista a Romaniei. Sunt de parere ca actuala formula de guvernare a depasit in cel mai josnic mod orice limita, iar problemele pe care le-au generat membrii PSD se vor accentua, in principal din cauza faptului ca luptele interne in acest partid sunt departe de a se fi incheiat. Prin episodul de joi seara, liderii PSD demonstreaza inca o data daca mai era nevoie, ca interesele Romaniei le sunt straine si ca singura preocupare o constituie exploatarea parghiilor politice si publice in interes personal, iar pe masura ce guvernarea devine teren de lupta intre taberele din PSD, situația economică a României se degradeaza în mod accelerat", a afirmat, vineri, deputatul PNL Cluj Adrian Oros.

Deputatul liberal nu vede niciun personaj pozitiv în această dispută de la vârful partidului de guvernământ şi îl acuză pe premierul Mihai Tudose de duplicitate.

"Nu cred nicio clipa in existenta vreunui personaj pozitiv in aceasta poveste politica grava, deoarece atat premierul Mihai Tudose, cât și președintele PSD Liviu Dragnea, sunt exponenții aceleiași mentalități toxice care submineaza orice șansa a României la dezvoltare. Decizia de remaniere a unor ministri, anunțată de Mihai Tudose ar fi fost un act de normalitate, numai in cazul in care ar fi fost pus in practica in urma cu trei saptamani, cand PNL a si solicitat acest lucru. Dezaprob atitudinea duplicitara si inconsecventa a prim-ministrului Mihai Tudose, care a afirmat ca membrii Executivului care au probleme penale nu mai pot ramane in functii, dupa ce el însuși votase pentru menținerea miniștrilor Sevil Shhaideh și Rovana Plumb in urma cu doua saptamani. Mai mult decat atat, premierul nu poate invoca ideea de integritate a membrilor guvernului, daca va accepta ca Liviu Dragnea sa blocheze continuarea anchetei in cazul fostului ministru Rovana Plumb, in Camera Deputatilor", a susţinut deputatul liberal clujean.

Adrian Oros consideră că PSD a ajuns intr-o situatie absurdă si a pus în scenă un circ inutil, având in vedere că premierul declarase că cele doua colege ale sale şi-ar fi anunţat intenţia de a renunţa la mandate imediat după declanşarea urmăririi penale.

Deputatul liberal solicita premierului Mihai Tudose să-și exercite prerogativele funcției și să procedeze la remanierea ministrului pentru Relația cu Parlamentul, Viorel Ilie, a ministrului Educatiei Liviu Pop, precum și a ministrului Sănătății, Florian Bodog.

Totodată, parlamentarul liberal declară că partidul său analizează posibilitatea introducerii moțiunii de cenzură pentru demiterea actulului Guvern, considerând că acesta este "exponent al unei grupări nocive pentru România, care și-a trădat mandatul primit în alegeri."

 

 

Loading...
Comenteaza