Dragnea, la adresa preşedintelui Klaus Iohannis: Nu există funcţia de ”tătuc”

Dragnea, la adresa preşedintelui Klaus Iohannis: Nu există funcţia de ”tătuc”

Liviu Dragnea, i-a transmis, luni, preşedintelui Klaus Iohannis, referindu-se la poziţia României faţă de declaraţia UE de condamnare a mutării Ambasadei SUA la Ierusalim, că nu există funcţia de ”tătuc”, afirmând că epoca Iohannis e mai rea decât epoca Băsescu.

”Ministerul de Externe are atribuţii foarte clare. Ministrul de Externe trimite propuneri de mandat şi dă sarcini repretanţilor diplomatici ai României. Toţi am sperat că epoca Băsescu s-a terminat. Se pare că epoca Iohannis e mai rea decât epoca Băsescu. Nu există în România în Constituţie funcţia de 'tătuc'. Există funcţia de preşedinte, cu nişte atribuţii clare, cu limite clare în Constituţie. Noi nu putem să stăm indiferenţi să vedem că nişte aventuri generate de interesele altora pot pune România într-o situaţie de confruntare cu Statele Unite. Eu nu accept aşa ceva şi voi face tot ce-mi stă în putinţă legal, constituţional şi politic să prevenim o astfel de atitudine şi poziţie”, a declarat Liviu Dragnea, întrebat cine a dat mandat reprezentantul României la Bruxelles în privinţa declaraţiei comune a Uniunii Europene cu privire la mutarea ambasadelor unor state membre de la Tel Aviv la Ierusalim.

El a mai spus că poziţia României a fost de susţinere în continuare a procesului de pace, de susţinere şi de stimulare a continuării negocierilor.

”Unde, cu cine s-a consultat preşedintele Iohannis, cu cine s-au consultat cei cu epoleţi, care activează la diverse siteuri sau publicaţii, să considere şi să decidă că interesul României este să iasă public şi să condamne o acţiune a Statelor Unite. Aici trebuie să vină explicaţii foarte clare, în condiţiile în care noi suntem membri NATO, în condiţiile în care pentru noi acţiunile de dezvoltare a înzestrării armatei, de dezvoltare a industriei de apărare, de dezvoltare a parteneriatului strategic cu SUA, de poziţie geografică foarte aproape de Rusia, să ne explice de ce România trebuie să aibă o acţiune de condamnare a principalului şi puternicului aliat strategic, SUA. Când vom avea aceste explicaţii asumate clar, explicate clar, nu după ureche, atunci putem discuta. Ca România să fie aruncată într-o dispută cu SUA, eu nu sunt de acord”, a adăugat preşedintele PSD.

MAE a anunţat sâmbătă că propunerea Serviciului European de Acţiune Externă de adoptare a unei declaraţii comune a Uniunii Europene cu privire la mutarea ambasadelor unor state membre de la Tel Aviv la Ierusalim, printre care şi România este una lipsită de echilibru, cu accent doar pe un element.

"Ţinând cont de contextul regional deosebit de complicat şi în urma unei analize complexe a textului propus aprobării statelor membre de către Serviciul European de Acţiune Externă, la nivelul MAE s-a considerat că textul este unul lipsit de echilibru, prin punerea accentului pe un singur element, respectiv mutarea reprezentanţelor diplomatice europene în Israel la Ierusalim. Menţionăm, de asemenea, că poziţii similare au fost adoptate şi de alte state membre UE, Ungaria şi Cehia. În urma procesului de analiză desfăşurat la nivelul SEAE, s-a convenit transmiterea unei declaraţii în numele Înaltului Reprezentant Federica Mogherini", a precizat Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat de presă remis presei.

Autoritatea Palestiniană a condamnat, sâmbătă, poziţia adoptată de România, Cehia şi Ungaria, care au au blocat planurile de adoptare a unei declaraţii comune a Uniunii Europene prin care se condamna mutarea Ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim, relatează agenţia Wafa.

Loading...
Comenteaza