Politica
Educaţia, monopol clujean
de Valentin Malaescu, 10 februarie 2012, 20:53
Şase din cei 15 miniştri care au gestionat învăţământul românesc după 1989 au fost clujeni. Cinci au provenit din Universitatea Babeş-Bolyai, iar unul din Universitatea Tehnică.
Mai mult de o treime dintre miniştrii Educaţiei din ultimii 22 de ani au mers în guvern de la Cluj. Toţi proveniţi din mediul academic, au avut pregătiri diferite: un istoric, un filozof, un psiholog, un inginer, un jurist şi un politolog.
Primul ministru clujean al Învăţământului a fost istoricul Liviu Maior, care a fost şi cel mai longeviv dintre toţi, ocupând portofoliul în Guvernul Văcăroiu, între anii 1992-1996. Pe perioada ministeriatului şi-a mutat catedra de la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) la Universitatea Bucureşti. Maior a reuşit "performanţa" de a genera cea mai mare mişcare de protest din Cluj, când aproximativ 15.000 de studenţi şi membri ai sindicatelor din învăţământ practic au blocat Clujul protestând împotriva acestuia. După mulţi ani, Maior avea să primească, însă, titlul de cetăţean de onoare al Clujului. După încheierea ministeriatului, Maior a obţinut două mandate de senator de Bihor, după care în 2003 a plecat ambasador în Canada, fiind rechemat în ţară şi scos la pensie de ministrul de Externe Mihai Răzvan Ungureanu.
Cel de-al doilea ministru clujean al Educaţiei a fost rectorul UBB, filozoful Andrei Marga. Într-un mandat de trei ani (1997-2000), Marga a traversat cele mai multe guverne: Ciorbea,Vasile şi Isărescu. Rectorul UBB şi-a legat numele de cea mai profundă şi radicală reformă a învăţământului românesc, pornind de la reforma curriculei şi a evaluării şi selecţiei elevilor şi studenţilor până la reforma managementului academic. A reuşit să lege învăţământul românesc de cele mai avansate sisteme educaţionale din lume, prin numeroase forme de colaborare. Marga a reuşit să facă din Educaţie primul capitol închis în cadrul pregătirilor pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Psihologul Mircea Miclea a fost, timp de un an, ministru al Educaţiei în Guvernul Tăriceanu şi s-a remarcat prin tentativa de a demara o reformă a calităţii învăţământului. A demisionat în momentul în care proiectele sale au devenit irealizabile datorită subfinanţării învăţământului. Miclea a fost înlocuit de singurul reprezentant al Universităţii Tehnice ajuns ministru al Educaţiei, inginerul Mihail Hărdău. El a fost titular al funcţiei în perioada 2005-2007, fiind unul dintre cei mai contestaţi miniştri ai Cabinetului Tăriceanu, principalul reproş care i s-a adus fiind lipsa unei viziuni, a unui program de reformă a învăţământului. În schimb, în mandatul lui Hărdău s-au făcut cele mai mari investiţii în infrastructura şcolară (1,1 miliarde de euro). Hărdău a încercat să impună finanţarea per capita, numită şi "banul urmează elevul", care însă avea să fie transpusă în practică (şi extrem de contestată) abia prin noua lege a educaţiei promovată de Daniel Funeriu.
Cel mai scurt mandat de ministru al Educaţiei (două luni şi jumătate) l-a deţinut, ca interimar, juristul Emil Boc, în 2009. A fost unul dintre momentele cel mai ciudate din politica românească. Părăsit de PSD, premierul Emil Boc a redistribuit portofoliile social-democraţilor, miniştrilor rămaşi în funcţii, fiind singurul guvern de până acum cu miniştri răspunzând de câte două portofolii. În aceste condiţii, premierul a preluat Educaţia, fără a realiza ceva notabil în domeniu. Ca premier şi ministru al Educaţiei, Boc a trăit şi experienţa demiterii de către parlament prin moţiune de cenzură. În fine, ultimul clujean ajuns şef peste învăţământ este politologul Cătălin Baba, fost decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administrative a UBB. Baba este singurul dintre toţi miniştrii amintiţi până acum pentru care ministerul nu reprezintă o necunoscută. După ce a fost consilierul ministrului Andrei Marga, Baba a fost, în ultima vreme, secretar de stat sub ministeriatul lui Funeriu, fiind unul dintre "creierele" din spatele controversatei legi a educaţiei.