Emil Boc şi-a scos din dulap haina de politician: "Parlamentarii nu vor semna propria lor condamnare la moarte"

Emil Boc şi-a scos din dulap haina de politician:
Primarul Emil Boc a vorbit miercuri, la Realitatea FM Cluj, şi despre criza politică actuală, iscată după demiterea de către PSD a celui de-al doilea premier în mai puţin de un an.

Prezent în emisiunea Dimineţi Clujene, la Realitatea FM Cluj, moderată de Carol Vlad, primarul Emil Boc, a vorbit şi de criza politică prin care trece ţara noastră. Emil Boc a criticat în termeni duri ceea ce face partidul de guvernământ, afirmând că „PSD administrează ţara ca şi propria moşie, ceea ce este foarte grav". Boc a spus că soluţia corectă ar fi alegerile anticipate.

„Ceea ce se întâmplă este în detrimentul interesului fiecăruia dintre noi ca ţara să meargă într-o direcţie bună. Acum, în orice democraţia, în asemenea situaţii, soluţiile merg spre alegeri anticipate. Când un partid care a câştigat alegerile, în mai puţin de un an de zile arată că preocuparea lui nu este legată de interesul public ci mai mult de problemele interne de partid, că ce se întâmplă acolo este o problemă internă de partid în fapt, şi cu Grindeanu şi cu Tudose.

Atunci ar însemna că este chemat corpul electoral să arbitreze această dispută şi să valideze sau să invalideze ceea ce s-a întâmplat până acum. Asta-i soluţia logică, democratică, corectă, într-o democraţie, alegeri anticipate", a declarat Boc.

Primarul Clujului, fost premier al României şi profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universității Babeș-Bolyai, a explicat că din cauza unor prevederi restrictive din Constituţie, alegerile anticipate nu pot fi declanşate, mai ales în condiţiile în care parlamentarii nu vor fi de acord să voteze, practic, pentru trimiterea lor acasă.

„Problema este că România are o malformaţie constituţională, care nu poate permite rezolvarea unei asemenea probleme în termenii logicii politice şi democratice. De ce? Pentru că în România, pentru a ajunge la alegeri anticipate, trebuie să forţezi Constituţia, să inventezi nişte soluţii care apoi să te ducă la îndeplinirea condiţiilor din Constituţie pentru dizolvarea parlamentului.

Deci, deşi recunosc că soluţia clară, logică şi democratică este cea a alegerilor anticipate pentru rezolvarea situaţiei, este extrem de dificil de a o pune în practică. Pentru că asta înseamnă să fie demise două guverne de aici înainte în parlament. Adică două nominalizări făcute de preşedinte pentru funcţia de premier să fie respinse de parlament. Or, pe de o parte, gândiţi-vă că parlamentarii nu vor semna propria lor condamnare la „moarte", adică propria lor trimitere acasă.

La al doilea guvern, treacă meargă, ar vota numai să nu îşi piardă mandatele în exerciţiu, de parlamentari, dar, viciul, şarpele veninos, este chiar în interiorul Constituţiei, de aceea această procedură de 27 de ani nu a fost folosită, n-a putut fi pusă în practică pentru că nu s-au îndeplinit condiţiile. Şi vă asigur câtă vreme acele condiţii vor fi în Constituţie, în România nu se va ajunge niciodată la alegeri anticipate.

De aceea, pe de o parte, preşedintele a procedat corect descriind situaţia de iresponsabilitate politică a PSD, dar are o constrângere majoră pentru a ajunge la alegeri anticipate, pentru că nu are ingredientele pentru a le putea pune în practică imediat. Se poate forţa, dar trebuie analizat cu ce cost şi dacă este benefic acest lucru în acest moment", a explicat Emil Boc.

Loading...
Comenteaza