Fost procuror DNA: SRI sugera percheziţii

Fost procuror DNA: SRI sugera percheziţii

Claudiu Manda a spus, marţi, că săptămâna trecută a fost audiat în cadrul comisiei de Control a SRI un fost procuror DNA, care a povestit cum i s-a sugerat de către ofiţerii SRI din echipa comună pe o anumită speţă să facă percheziţii la un preşedinte PSD de Consiliu Judeţean.

"Săptămâna trecută a fost o audiere a unei persoane care a fost procuror DNA, în momentul de faţă nu mai este procuror DNA, este procuror în cadrul unui alt parchet. Am discutat cu referire la o speţă cu care a fost sesizată Comisia în toamnă. E lesne de înţeles de ce nu a fost prezentat în spaţiul public această audiere, a fost cumva şi dorinţa domnului procuror. Noi am avut o corespondenţă cu domnia sa, domnia sa a avut o adresă către CSM dacă are voie să vină la comisie, a spus că CSM-ul îi dă voie sau nu e o problemă să vină la o astfel de comisie, motiv pentru care s-a prezentat la această audiere. Speţa care era de documentată viza interacţiunea dintre ofiţeri ai Serviciului Român de Informaţii pe un caz de corupţie. Sesizarea la vremea respectivă era că ofiţerii SRI i-ar fi solicitat procurorului să facă percheziţii într-o speţă în care era vizat un preşedinte de Consiliu Judeţean PSD", a declarat Claudiu Manda.

Preşedintele Comisiei de Control a SRI a mai spus că respectivul procuror a avut discuţii şi cu persoane din conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

"Ne-a confirmat domnul procuror că a existat această discuţie în care ofiţerii Serviciului Român de Informaţii care făceau parte din acea echipă comună pe speţa respectivă i-ar fi sugerat că s-ar impune sau dacă nu cumva s-ar impune măsura percheziţiei. Domnul procuror a spus că nu a simţit-o ca pe o presiune, dar a existat această discuţie şi că la momentul respectiv că nu era oportun.Pe baza sesizărilor pe care le primiseră de la Serviciul Român de Informaţii şi pe baza interceptărilor le aveau nu existau suficient de multe fapte şi dovezi ca să poată să meargă mai departe. Spunea că pe vechiul cod penal măsura percheziţiei trebuia să fie ulterioară după ce momentul în care persoana respectivă ar fi trebuit să fie urmărită penal. A spus că această discuţie a mai avut-o de două ori cu persoane din cadrul conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Nu ştiu dacă este coincidenţă sau nu, dar la un moment dat dosarul i-a fost transferat către un alt coleg procuror spunînd că este aglomerat. A văzut în spaţiul public ceea ce s-a şi întâmplat...că s-a şi întreprins măsura percheziţiei", a mai spus Claudiu Manda.

Loading...
Comenteaza