Politica
“Greii de la Cluj” fac non-combat în campania lui Geoană
de Ziua de Cluj, 04 septembrie 2009, 20:56
Subprefectul social-democrat Mircea Jorj a fost inclus “din greşeală” în echipa de campanie pentru alegerile prezidenţiale, iar deputatul Vasile Soporan absentează din structura prezentată, ieri, la Conferinţa Extraordinară a PSD Cluj.
De la eveniment au lipsit Ioan Rus şi Vasile Dâncu. Vasile Soporan nici nu s-a prezentat la întrunire, de la care au mai lipsit şi ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, şi cel al Sănătăţii, Ion Bazac. Prezenţa celor doi demnitari fusese anunţată de liderul filialei clujene, Valentin Cuibus, încă de acum o săptămână. Nici foştii preşedinţi ai PSD Cluj, Vasile Dâncu şi Ioan Rus, nu s-au arătat la şedinţa de ieri. Unicul exponent al “grupului de la Cluj” a fost şeful Departamentului pentru Afaceri Europene al Guvernului, ministrul Vasile Puşcaş.
Aproape 160 de delegaţi social-democraţi din judeţ au votat ieri, la Cluj-Napoca, aparatul care va organiza, pe colegii electorale, campania pentru alegerile prezidenţiale şi delegaţia pe care PSD Cluj o va trimite la Congresul Extraordinar al partidului, la finele acestei luni. Potrivit schemei, coordonatorii campaniei la nivelul celor patru colegii din Cluj-Napoca vor fi liderul filialei judeţene, Valentin Cuibus, şi cel al organizaţiei municipale, Remus Lăpuşan.
La nivelul fiecărui colegiu în parte, din staff fac parte următorii: Colegiul 1 – Mihaela Rozor, Ioan Bolovan, Teodor Pop Puşcaş, Gabriel Oniga; Colegiul 2 – Gheorghe Vuşcan, Laura Pop; Colegiul 3 – Dan Canta, Constantin Corega; Colegiul 4 - Claudia Anastase; Colegiul 5 Gherla – Cornel Itu, Lucia Suciu, Ivan Ilarie; Colegiul 6 Dej – Cornel Itu, Morar Costan; Colegiul 7 Câmpia Turzii - Cornel Itu, Dorel Pojar; Colegiul 8 Turda – Alexandru Cordoş, Viorel Timoce, Liviu Medrea, Ucu Faur; Colegiul 9 “de munte” – Alexandru Cordoş, Iosif Zăgrean; Colegiul 10 Huedin – Alexandru Cordoş, Liviu Medrea, Ioan Bota.
Şi subprefectul Mircea Jorj fusese inclus în echipa de campanie, pe organigrama prezentată ieri, însă Valentin Cuibus a explicat că prezenţa sa este rodul unei erori. Cât despre lipsa lui Vasile Soporan din structura de campanie, liderul PSD Cluj a explicat că deputatul fusese, de fapt, invitat şi că a refuzat colaborarea. Un moment inedit la conferinţa de ieri l-a reprezentat discursul liderului UDMR Cluj, Laszlo Attila, care a afirmat mulţumit că, după o perioadă în care s-a aflat la guvernare, Uniunea poate, în sfârşit, “să-şi tragă sufletul” în opoziţie.
Laszlo a spus că observă că se duce un război între cele două formaţiuni aflate la putere, din a cărui cauză “nu se poate construi” şi “nu se poate asigura pacea socială”. Şeful Direcţiei de Sănătate Publică, social-democratul Iosif Zăgrean, s-a arătat cel mai deranjat de spusele lui Laszlo Attila. “Cum putem construi, când un derbedeu vrea război, imn şi autonomie? Din păcate, în zona de munte (Colegiul 9 – n. red.) avem un deputat ungur, acolo unde e spiritul lui Avram Iancu”, a spus Zăgrean.