Guvernul ar putea emitere o nouă OUG pe Codurile penale

Guvernul ar putea emitere o nouă OUG pe Codurile penale

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că, în cazul în care Opoziţia continuă să blocheze în Parlament adoptarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, este foarte posibil ca acestea să fie aprobate printr-o ordonanţă de urgenţă.

"Orice e posibil dacă o să observăm că există o rea voinţă manifestă şi din partea opoziţiei, pentru că a utilizat o serie de pârghiii în mod excesiv pentru amânarea intrării în vigoare a acestora. Sigur că există această soluţie, chiar dacă sunt deranjaţi unii de o astfel de soluţie, trebuie să ştie că avem instrumente legale la îndemână pe care le putem folosi. Noi am încercat dezbaterea parlamentară, dar dacă a fost blocată, ne gândim şi la aşa ceva", a declarat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, după şedinţa de luni a Biroului permanent.

Declaraţiile vin în contextul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat anterior că este posibilă o astfel de măsură a Guvernului în ceea ce priveşte modificarea legislaţiei penale.

"E de luat în seamă, pentru că chiar astăzi mă gândeam, tot ce am aprobat în Parlament, tot ce am aprobat important, vorbim de legile care susţin şi fac parte din programul de guvernare, legile care sunt pe zona de justiţie şi alte legi care sunt dorite şi pe care le adoptăm, domnule, le-au întârziat, într-o veselie. Ba atacă Iohannis sau atacă PNL, USR. Vine de la Curte, iar atacă, respinge Curtea, ajunge la Iohannis, atacă iar, cu toate că ştie că nu mai poate", a spus Liviu Dragnea la Antena 3.

Proiectul care aduce modificări Codului de procedură penală urmează să primească votul în plenul de luni al Senatului, în calitate de prim for sesizat. Ulterior, potrivit procedurii parlamentare, iniţiativa va ajunge la Comisia specială pentru legile justiţiei şi apoi în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional pentru acest proiect.

Comisia pentru legile Justiţiei a dat vot favorabil modificărilor Codului de procedură penală. Au fost 15 voturi "pentru" şi 3 voturi "împotrivă".

Loading...
Comenteaza