Politica

Institutul minorităţilor se înfiinţează la Cluj

Guvernul a aprobat miercuri, după consultări cu societatea civilă, hotărârea privind organizarea şi funcţionarea Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale (ISPMN). Institutul va avea sediul în Cluj-Napoca şi va funcţiona ca instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea Departamentului pentru Relaţii Interetnice (DRI).

 

Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale ISPMN va fi asigurată din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului (SGG).

Spaţiul şi mijloacele necesare organizării şi funcţionării Institutului vor fi asigurate de Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat.

Institutul va realiza sau va coordona realizarea de studii şi cercetări de specialitate în diferite domenii (demografie, migraţie, atitudini, istorie, cultură, limbă, religie, politici publice etc.), va efectua sondaje şi va organiza diferite activităţi cu caracter ştiinţific.

Conducerea ISPMM va fi formată dintr-un preşedinte şi un vicepreşedinte, care vor fi numiţi pe o perioadă de cinci ani, în urma unui concurs organizat de SGG în cadrul DRI şi cu avizul Consiliului Minorităţilor Naţionale.

Numărul maxim de posturi al institutului este de 35, din care 25 de cercetători ştiinţifici, iar în activitatea sa institutul poate coopta voluntari, poate găzdui cercetători din străinătate şi poate acorda burse şi premii.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.