Politica

Iohannis a semnat decretele privind numirea noilor miniștri

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele de eliberare din funcţie a miniştrilor demisionari, urmând ca noii miniştri să depună jurământul la Cotroceni la ora 19.30, au precizat surse politice.
Publicitate

Klaus Iohannis a semnat decretele de eliberare din funcţie a lui Sevil Shhaideh, Răzvan Cuc şi Rovanei Plumb, precum şi decretele prin care Paul Stănescu este numit vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale, Felix Stroe ministru al Transporturilor, iar Marius Nica ministru delegat al Fondurilor Europene.

Totodată, Administraţia Prezidenţială a informat că ceremonia de depunere a jurământului în faţa preşedintelui să aibă loc marţi seara, de la ora 19.30.

Premierul Mihai Tudose i-a trimis, în cursul zilei de luni, preşedintelui Klaus Iohannis propunerile de numire a trei noi miniştri, după ce liderii social-democraţi au votat, vineri, ca Paul Stănescu să preia funcţiile de vicepremier şi ministrul al Dezvoltării Regionale, în locul lui Sevil Shhaideh, Felix Stroe să preia ministerul Transporturilor, în locul lui Răzvan Cuc, şi Marius Nica să preia ministerului Fondurilor Europene, în locul Rovanei Plumb.

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.