Iohannis atenţionează Guvernul: Legea salarizării se află în contradicţie cu principiile egalităţii şi predictibilităţii

Iohannis atenţionează Guvernul: Legea salarizării se află în contradicţie cu principiile egalităţii şi predictibilităţii

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, marţi, cu premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, pentru a discuta efectele aplicării legislației privind salarizarea din sistemul bugetar din perspectiva principiilor și angajamentelor în materie de politică salarială asumate anul trecut de coaliția PSD-ALDE, anunţă Administraţia Prezidenţială.

"Preşedintele României a atenţionat Guvernul că, după primele 3 luni de aplicare, efectele noii legislaţii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice arată că Legea se află în contradicţie cu principiile egalităţii şi predictibilităţii de la care a emanat, în condiţiile în care s-a intervenit cu excepţii punctuale pentru diferite categorii de personal, ceea ce anulează inclusiv caracterul unitar al intenţiei legislative", transmite Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, premeierul Viorica Dăncilă a dat asigurări de stabilitate în privinţa resurselor financiare necesare aplicării Legii salarizării şi a majorărilor salariale asumate până în prezent, iar ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a detaliat principiile care au stat la baza actualului cadru de salarizare, făcând referire la grila salarială care îşi va produce pe deplin efectele din 2022.

"Preşedintele Klaus Iohannis a arătat că suprapunerea Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu modificarea Codului Fiscal prin OUG 79/2017 a condus la diminuări salariale pentru unele categorii de personal, atât la nivel central, cât şi local, consecinţe negative pe care Guvernul nu le-a prevăzut. Deşi au fost promise majorări de 25% ale salariilor începând cu 1 ianuarie 2018, aceste creşteri au fost de fapt anulate prin artificiul fiscal al mutării contribuţiilor sociale în sarcina angajaţilor. Remedierea acestor deficienţe a impus adoptarea de către Guvern a unor ordonanţe care au adus modificări Legii 153, cum ar fi OUG 62/2017 şi OUG 91/2017. Prin excepţiile intervenite de la regulile aplicării etapizate, în contradicţie cu principiul sustenabilităţii enunţat de Legea 153, cadrul salarial actual se îndepărtează de exigenţele remunerării muncii prestate şi ajunge să valorifice mai degrabă apartenenţa personalului la o instituţie sau alta", a fost mesajul lui Klaus Iohannis pentru Cabinetul Dăncilă.

În cadrul întâlnirii, preşedintele Klaus Iohannis a spus că "nu se mai poate vorbi de predictibilitate în mecanismul de stabilire a drepturilor salariale, atât timp cât apar diverse noi amendamente pentru diferite categorii de personal, care introduc discriminări salariale şi încurajează solicitări similare şi din partea altor categorii de personal, cu preţul unor riscuri privind încadrarea în ţintele bugetare asumate de către Guvern.În legătură cu creşterile mult aşteptate ale salariilor medicilor, dar şi ale personalului din educaţie, măsuri care rezolvă doar parţial problemele de fond din aceste domenii, Preşedintele României a menţionat că asemenea creşteri salariale trebuie însoţite de garanţii pentru viitor, astfel încât aceste priorităţi de politică salarială să îşi atingă obiectivele de performanţă asumate".

Președintele Klaus Iohannis a mai spus că trebuie evitat acest carusel al modificărilor salariale și al impredictibilității, în condiţiile în care situaţia salarială este în continuă mişcare.

De asemenea, Klaus Iohannis a adus în discuţie şi transferul contribuţiilor de la angajator la angajat şi reducerea impozitului pe salarii de la 16% la 10%, decizii care au dus "la o creştere modică a salariilor nete, de aproximativ 5%, în medie, la nivelul sistemului bugetar. Însă şi această mică majorare a salariilor nete este anulată de intensificarea inflaţiei, care a ajuns la 4,7% în februarie 2018.În acest sens, Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat Guvernului prudenţă în abordarea politicilor economice, astfel încât să fie asigurată sustenabilitatea nivelului de trai al cetăţenilor", transmite Administraţia Prezidenţială.

"Am întâlnire la Cotroceni, mi se pare firesc. Vreau să am o foarte bună colaborare între instituţii. Discuţiile se vor axa pe salarizare, pe buget, cam astea sunt discuţiile în mod general", a declarat anterior Viorica Dăncilă, la manifestările de Ziua Jandermeriei.

Solicitată să comenteze când a primit invitaţia la Palatul Cotroceni, Dăncilă a răspuns: "Am discutat când am avut CSAT-ul, acum două săptămâni. Am vorbit atunci despre o întâlnire pe aceste subiecte. Nu este o invitaţie de care nu se ştia".

Referitor la trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat, premierul a spus că "se pare că nu au crescut salariile peste tot".

"După cum ştiţi, scăderea contribuţiilor de la pilonul II de la 5,1 la 3,75 s-a făcut odată cu trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat. Se pare că nu au crescut salariile peste tot şi au avut ca rezultat acest lucru. Astăzi, împreună cu ministrul Muncii vom analiza situaţia şi vom da un răspuns concret", a spus Viorica Dăncilă.

Loading...
Comenteaza