Politica
La femei, cu TVA inclus
de Ziua de Cluj, 28 august 2007, 22:05
Invitat la şcoala de Vară a Organizaţiei de Femei a PD, de la Costineşti, fostul ministru al Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a propus legalizarea prostituţiei, singura soluţie pentru femeile care practică această “meserie”. În mediul politic clujean părerile sunt împărţite în privinţa unui asemenea demers.
Senatorul PNL de Cluj, Norica Nicolai, consideră că în România este legalizată deja prostituţia intelectuală. “Cred că între prostituţia tradiţională şi prostituţia intelectuală, pe care o practică destui bărbaţi din politica românească, unde numeric sunt mai mulţi decât femeile, nu e mare diferenţă.
Cel mai periculos lucru, însă, este faptul că s-a legalizat prostituţia intelectuală”, a comentat Nicolai ideea exprimată de fostul ministru al Internelor şi Administraţiei. Senatorul PSD de Cluj, Vasile Dâncu, s-a declarat de acord cu propunerile lui Vasile Blaga. “Societatea noastră este încă plină de ipocrizie, de mecanisme ale unei ipocrizii sociale care ne fac mai mult rău. Unul din acestea este cel legat de prostituţie.
în majoritatea ţărilor civilizate, prostituţia a fost legalizată într-un fel sau altul, mai ales din raţiuni de control al sănătăţii populaţiei şi de control din punct de vedere infracţional”, a precizat Dîncu.
El susţine că, deşi nu constituie o prioritate pentru România, “prostituţia este o problemă care poate fi, prin legalizare, rezolvată”. Nu aceeaşi părere o are purtătorul de cuvânt al PSD Cluj, Ancuţa Abrudan. “Corpul femeii nu e un mijloc de a face bani, cu atât mai mult cu cât aceşti bani ajung, preponderent, în buzunarele celor care manageriază acest fenomen.
Legală sau ilegală, prostituţia aduce deservicii femeii, chiar dacă, de multe ori, ele nu sunt conştiente de asta şi aduce profit doar celor care gestionează prostituţia”, a declarat Abrudan. Ea nu este de acord nici cu argumentul că ar fi o sursă suplimentară de venit la bugetul de stat. “Banii veniţi la buget ar fi nesemnificativi şi ne-am face de râs să încercăm să ne dezvoltăm economic cu ajutorul prostituţiei”, a afirmat Abrudan.
“Un lucru foarte bun pentru toată lumea”
Liderul PD, Emil Boc, s-a declarat de acord cu propunerea secretarului general al partidului. “Da, sunt de acord cu propunerea domnului Blaga. Este binevenită din punct de vedere social, civic şi mai ales medical. Sperăm să fie de acord şi Biserica cu această decizie.
Astfel, cred că lucrurile vor fi mai bine ţinute sub control”, a precizat Boc. şi preşedinta Organizaţiei de Femei a PD Cluj, Steluţa Cătăniciu, susţine legalizarea prostituţiei. “Ca femeie şi ca jurist, consider legalizarea prostituţiei extraordinar de binevenită”, a spus Cătăniciu.
“în primul rând, s-ar plăti impozit la stat, apoi ar fi binevenită pentru cei obişnuiţi să meargă la femei care practică această veche meserie, deoarece, datorită controlului medical, ar fi feriţi de o serie de boli, mai ales acum, când ştim ce mare problemă a ajuns SIDA. în fine, are fi foarte binevenită chiar şi pentru femei, deoarece acum tot profitul ajunge la proxeneţi, pe când, dacă această veche meserie ar fi instituţionalizată, ele ar plăti CAS şi ar putea beneficia chiar de pensie.
Cred că ar fi un lucru foarte bun chiar pentru toată lumea”, a conchis Cătăniciu. Ea a amintit că iniţiatoarea acestei propuneri a fost fosta preşedintă a femeilor democrate, Mariana Stoica.
Obsesiile PD-ului
Vicepreşedintele PC, deputatul Petru Călian, a precizat că prostituţia “a devenit o sferă a economiei subterane”. “Ar trebui o decizie unanimă a clasei politice în această problemă: fie să dăm dreptate Bisericii Ortodoxe, fie să nu ţinem cont de poziţia BOR, însă acest flagel trebuie cumva eradicat”, a precizat Călian.
El s-a declarat în proporţie de 75% în favoarea propunerii lui Blaga şi 25% împotrivă. “Dacă Vasile Blaga a făcut această propunere în faţa femeilor din PD, cred că a căutat să le pună pe gânduri. Ideea nu e nouă, e o obsesie mai veche a liderilor PD, ei au obsesii sexuale pe lângă alte obsesii.
Băsescu, în campania electorală din 2004, spunea că 20% dintre români sunt homosexuali. în ultima vreme, mai multe doamne senator şi deputat PD, probabil supuse la privaţiuni în alte domenii, au încercat să legalizeze prostituţia”, a comentat, în stilul său caracteristic, senatorul PRM Gheorghe Funar propunerea lui Blaga.
“E un subiect de vacanţă. în loc să se ocupe de absorbţia fondurilor europene, de combaterea calamităţilor meteo (temperaturi ridicate, secetă, inundaţii, tornade) şi a efectelor acestora, de sistemul jalnic al drumurilor, ei se ocupă de legalizarea prostituţiei. Acestea sunt «preocupările deosebite şi în concordanţă cu nevoile populaţiei», ale PD-ului”, a conchis Funar.
Fusta Noricăi şi poalele lui Blaga
Vasile Blaga s-a arătat foarte mândru de faptul că organizaţia de femei a PD este cea mai puternică din ţară, având membre competente şi active, spre deosebire de celelalte partide care au astfel de organizaţii numai “de formă”. Pentru a-şi susţine punctul de vedere, secretarul general al PD a dat exemplul foştilor colegi din Alianţa DA.
“Liberalii zic că au şi ei femei, dar dacă Norica Nicolai are abordări feminine, atunci mai bine ne abţinem”, a spus Blaga. în replică, senatorul PNL de Cluj, Norica Nicolai, preşedintele Organizaţiei Femeilor Liberale ne-a explicat în ce constă diferenţa dintre ea şi Blaga. “Singura diferenţă este că eu port fustă, iar dl Blaga are poalele prea lungi”, a spus Nicolai.