Politica

Legea graţierii ar putea trece tacit de Senat

Grupul parlamentar al USR a cerut Biroului Permanent al Senatului introducerea proiectului pe ordinea de zi de marţi, pentru a se evita adoptarea tacită.

Preşedintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu a declarat luni că nu a primit raportul întocmit de Comisia juridică asupra Legii graţierii, neputând astfel să introducă pe ordinea de zi proiectul de lege, care are marţi termen de adoptare tacită.

"Nu ştiu dacã o lăsăm aşa dar pânã în momentul de faţã de la Comsia Juridicã nu am primit raportul. Fãrã raport nu poate sã intre pe ordinea de zi a plenului", a declarat preşedintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu, scrie Mediafax.

Grupul parlamentar al USR a cerut Biroului Permanent al Senatului introducerea proiectului pe ordinea de zi de marţi, pentru a se evita adoptarea tacită.

"Grupul parlamentar USR a solicitat azi în Biroul Permanent introducerea pe ordinea de zi astăzi sau mâine a legii, pentru a se evita adoptarea tacită. A fost o lege care s-a discutat foarte mult în Senat şi dorim să fie foarte clar cum votează partidele în această chestiune. Semnalele sunt contradictorii, pentru că chiar domnul Dragnea a spus că s-ar putea ca ea să nu mai fie oportună. Poziţia grupului USR este că grupul USR nu se opune graţierilor, ci graţierii corupţilor", a declarat senatorul USR Vlad Alexandrescu.

USR acuză coaliţia de guvernare că nu doreşte să dezbată proiectul în plenul Senatului, pentru că nu vrea să se pronunţe momentan asupra Legii graţierii.

"Răspunsul a fost că nu a venit raport de fond de la Comisia juridică. Am cerut, în această situaţie, introducerea pe ordinea de zi de mâine, sub rezerva primirii raportului de fond din partea comisiei juridice, dar nu ni s-a dat răspuns pe această chestiune. E clar că coaliţia PSD şi ALDE nu doresc dezbaterea legii în plenul Senatului şi doresc să evite să se pronunţe momentan pe această lege", a mai spus Alexandrescu.

 

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.