Politica

Liderii coaliţiei guvernamentale se întâlnesc vineri. Va fi discutată şi situaţia lui Viorel Ilie

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că vineri dimineaţă liderii coaliţiei guvernamentale se vor întruni în şedinţă pentru a discuta situaţia Guvernului, inclusiv cea a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie.
Publicitate

Întrebat dacă Viorel Ilie, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul din partea ALDE, va fi remaniat, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a răspuns: "Mâine avem coaliţie".

Anterior, Liviu Dragnea a spus că vineri dimineaţă îl va suna pe liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. "Să vedem când putem avea o coaliţie, să discutăm şi cu partenerii", a adăugat Dragnea.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, joi, că partidul nu poate fi de acord cu o eventuală demisie a lui Viorel Ilie din Guvern întrucât acesta a primit deja sprijinul politic al ALDE, iar Senatului a respins cererea DNA care viza urmărirea sa penală.

"Nu putem fi de acord cu vreo propunere de demisie a lui Viorel Ilie pentru că i-am acordat sprijinul politic", a declarat Călin Popescu-Tăriceanu, la finalul şedinţei conducerii ALDE, referindu-se la decizia adoptată în urmă cu două săptămâni privind susţinerea în continuare a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, în pofida dosarului deschis de către DNA.

Tăriceanu a apreciat că este justificat argumentul lui Mihai Tudose privind remanierea unor miniştri din considerente de performanţă, dar l-a contestat pe cel privind problemele penale ale unor miniştri. "Punctul de vedere al ALDE este foarte clar. Am găsit atâtea informaţii şi dovezi legate de abuzuri ale colegilor doamnei Kovesi încât ne întrebăm care este respectul pentru lege al acestei instituţii (...) DNA şi-a pierdut credibilitatea. Nu putem accepta ca DNA să facă Guvernul României cum îi convine", a declarat Tăriceanu.

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.