Politica

Ludovic Orban, al treilea liberal care încearcă să-şi aconteze cele 250 de voturi clujene la congresul din iunie

250 de voturi din 5.000, aceasta va fi contribuţia Clujului la alegerea viitorului preşedinte al PNL. Nu e de mirare, aşadar, că viitorii prezidenţiabili se înghesuie să intre în graţiile liberalilor clujeni. După Cătălin Predoiu şi Cristian Buşoi, a venit rândul lui Ludovic Orban.
Publicitate

Dacă fostul premieriabil, sacrificatul partidului cu o candidatură imposibilă la primăria capitalei s-a limitat la o întâlnire cu organizaţia, fără a mai pierde vremea şi cu presa clujeană, dacă marele contraperformer electoral de la şefia PNL Bucureşti a evitat să-şi anunţe public candidatura, fostul ministru al Transporturilor şi-a asumat explicit în faţa presei locale faptul că a pornit în campanie prin ţară, încercând să-şi convingă colegii că el ar fi cea mai potrivită opţiune pentru funcţia supremă în partid.

„Mi-am împărţit campania electorală internă în două etape. În prima etapă vizitez fiecare organizaţie judeţeană, uneori câte patru, cinci pe săptămână, pentru a discuta cu baza PNL, cu BPJ, primari, viceprimari, consilieri, pentru că vreau ca moţiunea cu care voi candida la congres să nu fie doar rodul gândirii mele şi a colaboratorilor mei, ci să includă şi dorinţele, ideile şi soluţiile celor de la baza partidului.

În cea de a doua etapă voi vizita din nou fiecare organizaţie judeţeană şi voi prezenta Colegiilor Directoare şi delegaţilor la congres moţiunea mea şi echipa alături de care voi candida. Voi garanta unitatea, coeziunea şi forţa PNL, voi transforma PNL în forţa politică de dreapta capabilă să câştige toate alegerile, fie ele locale, parlamentare sau prezidenţiale", a explicat Orban.

El a insistat asupra faptului că principalul său pariu va fi unitatea unui partid care este încă departe de reala finalizare a fuziunii dintre PNL şi PDL. „Nu fac nicio diferenţă între membrii PNL, toţi împărtăşim valori şi principii comune", a subliniat Orban.

În opinia sa, soluţia la problema majoră cu care se confruntă în acest moment liberalii, lipsa de credibilitate, este apelarea la purtători de mesaj credibili. „Eu spun ce gândesc şi fac ce spun. În cariera mea politică de 27 de ani n-a găsit nimeni ceva spus de mine care să nu fie adevărat. Mesajele pot fi credibile doar cu purtători de mesaj credibili, oameni cu performanţe profesionale, oameni cu realizări notabile în activitatea politică, oameni care au câştigat bătălii politice, oameni care pot convinge", a spus Orban.

Deşi este de notorietate faptul că, înainte de a-şi anunţa candidatura la funcţia de preşedinte al PNL, a avut o întrevedere cu preşedintele Klaus Iohannis, orban şi-a exprimat convingerea că şeful statului nu se va implica şi nu va influenţa alegerile interne din partid. „Convingerea mea este că președintele Klaus Iohannis nu se va implica în această competiție internă. Cei care sunt chemați să decidă cine va face parte din următoarea conducere a PNL sunt membrii PNL și cei 5.000 de delegați care vor reprezenta fiecare filială județeană la acest congres. Sunt convins că preferatul președintelui Iohannis va fi acela care va fi ales de membrii PNL", a afirmat Orban. Amintim că, potrivit surselor de la Bucureşti, preferatul „Neamţului" pentru şefia liberalilor ar fi Buşoi.

În mod firesc, liderii locali ai PNL evită să spună pe cine va susţine delegaţia clujeană la congres. „PNL Cluj oferă tuturor candidaţilor posibilitatea să-şi expună poziţiile şi proiectele. Va exista o poziţie a organizaţiei, dar votul la congres nu va fi imperativ. Cert este că datorită dimensiunilor organizaţiei şi rezultatelor electorale va trebui să fim bine reprezentaţi în conducerea centrală a partidului. Vom pune foarte mult accent pe echipă şi nu atât pe lider", a spus preşedintele PNL Cluj, eurodeputatul Daniel Buda.

Elm a fost completat de liderul informal al aripii vechilor liberali din PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară. „După ce toţi candidaţii s-au perindat, organizaţia va decide prin vot în spatele cui se va alinia Clujul, dar, fierşte, la congres nu vom sta cu ochii pe oameni să-i supraveghem cum votează, fiecare va vota după propria conştiinţă", a adăugat Nicoară.

Prezent la Cluj, Orban nu a putut evita subiectul relaţiei strânse şi de notorietate pe care a avut-o, la un moment dat, cu controversatul fost liberal clujean Mihai Seplecan. „Cât timp a făcut bine partidului şi a muncit pentru partid, am fost alături de el, la fel ca şi colegii mei de la Cluj. De când a devenit inamic al partidului, m-am distanţat de el. În politică nu se paote vorbi de prietenii, ci de pragmatism şi de relaţii de colaborare colegială în interesul partidului", a explicat Orban.

Provocat de jurnalişti, el şi-a exprimat şi două opinii mai degrabă tehnice. Pe de-o parte, el s-a declarat un partizan al eliminării dreptului executivului de a legifera. „Susţin interzicerea, prin Constituţie, a posibilităţii emiterii de acte normative cu valoare de lege de către guvern, în speţă ordonanţe de urgenţă. Nu e normal ca două persoane să poată emite legi, pentru că o ordonanţă de urgenţă poate fi emisă cu doar două semnături, a unui ministru şi a premierului. În plus, guvernul mai poate legifera şi prin angajarea răspunderii şi poate cere procedură de urgenţă pentru proiecte legislative. Nu e normal", a apreciat Orban.

Ca fost ministru al Transporturilor, el a apreciat că momentul în care vor exista şi în România condiţii civilizate de transport rutier şi feroviar depinde de „cine va fi la putere". „Când am plecat de la minister, pe vremea guvernului Tăriceanu, am lăsat autostrada Sibiu-Piteşti cu studiu de prefezabilitate şi indicatorii tehnici. Acum e în aceeaşi situaţie. Nu înţeleg cum de n-au fost în stare nici măcar să actualizeze studiul de prefezabilitate în atâţia ani. Vă spun că autostrada Sibiu-Piteşti nu va gata în 2020. Legat de Cluj, mi se pare revoltător să nu fie finanţată centura care figurează şi în Master Plan, deşi am înţeles că traficul dintre Floreşti şi Cluj e peste cel de pe DN1", a afirmat Orban.

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.