Politica
Mircea Jorj a câştigat preşedinţia PSD Cluj-Napoca
de Ziua de Cluj, 25 iunie 2010, 22:33
Acesta a strâns 134 de voturi, în timp ce profesorul Ioan Bolovan a adunat 49.
Mircea Jorj a devenit, ieri- seară,
preşedintele organizaţiei municipale Cluj-Napoca a PSD. Obţinând 134 de voturi,
Jorj l-a devansat pe contracandidatul său, Ioan Bolovan, care a strâns doar 49.
După anunţarea rezultatului, noul preşedinte a declarat că vrea să “dărâme”
supremaţia PDL în Cluj-Napoca.
La conferinţa municipală de
alegeri a PSD Cluj-Napoca, care a avut loc ieri după-amiază, a surprins de la
bun început absenţa celor trei lideri ai “Grupului de la Cluj”, Ioan Rus,
Vasile Dâncu şi Vasile Puşcaş. Rus şi Puşcaş şi-au trimis, totuşi, oamenii de
încredere, Ancuţa Abrudan, respectiv Doru Todorescu. Sala este aproape plină,
ora oficial anunţată a trecut, totuşi şedinţa nu începe. Este aşteptat Victor
Ponta, care întârzie.
“Ăsta este respectul pe care
îl arată el organizaţiei Cluj. Năstase nu şi-ar fi permis aşa ceva”, comentează
Iosif Zăgrean. După 20 de minute de aşteptare, şedinţa începe. Victor Ponta,
“El Lider Maximo”, apare după încă zece minute. Deşi publicul pesedist îşi
aplaudă preşedintele, fostul lor coleg, Ionel Roman, refuză să-şi întrerupă
mesajul din partea conservatorilor. înaintea lui transmiseseră mesaje
viceprimarul Radu Moisin din partea PDL şi consilierul judeţean Ilie Cornoiu
din partea PRM. Surprinzător, n-a venit nimeni de la PNL, partid cu care PSD
era pregătit, în decembrie, să intre la guvernare.
Remus Lăpuşan îşi prezintă
raportul de activitate şi încearcă să convingă asistenţa că, sub conducerea sa,
organizaţia municipală n-a pierdut decât două procente faţă de vârful de 18%
din 2004. La rândul său, şeful organizaţiei judeţene, Valentin Cuibus, spune că
au existat momente când lucrurile “n-au mers chiar atât de bine pe cât ne-am fi
dorit”.
Ambii au fost dur taxaţi de Victor Ponta, care
nu s-a sfiit să critice rezultatele social-democraţilor clujeni. “în urmă cu
ceva vreme, am mai ţinut un discurs, tot în sala aceasta, dar nu mai ştiu care
din cei cinci preşedinţi era în funcţie la judeţ. Dacă o s-o ţineţi tot aşa şi
o să vă tot schimbaţi şefii, o să ajungeţi jos de tot. Cuibus a fost diplomat
spunând că lucrurile n-au mers cum v-aţi dorit, de fapt lucrurile merg prost la
Cluj”, a afirmat Ponta.
El susţine că social-democraţii clujeni nu mai
au motive să invoce scuza fie-fului portocaliu. “Ştiu că aici este ultima
insulă din România în care Emil Boc mai are încrederea populaţiei – în nici un
alt judeţ nu are mai mult de 10% -, dar şi aici există pensionari, medici,
profesori, militari, poliţişti cărora Boc vrea să le ia din bani”, a explicat
Ponta. Originar din Târgu-Jiu, consilierul judeţean PRM Ilie Cornoiu a profitat
de prezenţa lui Ponta, deputat de Gorj, cerându-i să intervină pentru un drum
din judeţ. “Lasă-ne, domnule, că avem treabă!”, l-au apostrofat pesediştii
clujeni.
Vine şi rândul celor doi
candidaţi la funcţia de preşedinte al PSD Cluj-Napoca să-şi ţină “speech-urile”
electorale. începe profesorul Ioan Bolovan, cu o poveste din vremea împăratului
Friedrich al II-lea, după care se laudă că refuză compromisurile şi
maşinaţiunile, motiv pentru care a refuzat, în 2009, şefia Direcţiei Judeţene
de Cultură. Apoi, candidatul s-a “jucat” cu propriul nume: “Aveţi la dispoziţie
un bolovan cu care puteţi arunca în duşman”, a spus Ioan Bolovan, adăugând: “cu
bolovanii se construieşte durabil”.
Ponta i-a întrerupt discursul la jumătate ca
să anunţe că pleacă, nu înainte de a promite că va fi prezent şi la Conferinţa
Judeţeană a PSD Cluj, din 8 iulie. în discursul său, Mircea Jorj a mizat pe
tinereţea sa şi a anunţat crearea unui “laborator de reacţie rapidă”, după care
le-a promis social-democraţilor huzur. “Vă promit că nu veţi mai face munca de
jos pentru cei de sus”, a fost fraza lăsată calculat la finalul discursului,
pentru maximum de aplauze.
După ce delegaţii la
conferinţa municipală au votat, iar buletinele au fost amânate, învingător a
ieşit Mircea Jorj, cu scorul de 134 la 49. La auzul rezultatului, proaspătul
preşedinte, fost secretar al Primăriei Cluj-Napoca şi subprefect, a declarat:
“Prin acest vot mi s-a validat încrederea şi experienţa din administraţie. Sunt
convins că nu le-a fost uşor colegilor mei să dea acest vot, pentru că şi eu, şi
domnul Bolovan suntem două personalităţi ale partidului. Votul mă
responsabilizează foarte mult, mai ales pentru anul 2012, când vreau ca PSD să
câştige funcţia de primar, cea de
preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj şi majoritatea în Consiliul Local şi
cel Judeţean”.
învinsul serii, Ioan Bolovan,
s-a rezumat să afirme că “rezultatul reflectă cel puţin două calităţi ale lui
Mircea Jorj, tenacitatea şi buna origanizare. Sper ca aceste două calităţi
dovedite până acum să îi permită să ducă organizaţia municipală spre
obiectivele pe care le-a enunţat”, a conchis Bolovan.
Rus şi Dâncu, delegaţi la conferinţa judeţeană
Tot ieri, delegaţii la
conferinţa municipală de alegeri au votat componenţa Consiliului Municipal al
PSD Cluj-Napoca. Printre cei 93 de membri şi-au făcut loc şi Vasile Puşcaş,
Alexandru Cordoş sau Remus Lăpuşan. în Comitetul Executiv, care are 37 de
membri, au fost aleşi Ioan Bolovan, Claudia Anastase, Teodor Pop Puşcaş sau
Gabriel Oniga.
De asemenea, delegaţii au
desemnat şi lista de 40 de delegaţi pe care PSD Cluj-Napoca îi va trimite la
conferinţa judeţeană, printre aceştia numărându-se şi Ioan Rus, Vasile Dâncu
sau Dan Canta. Mai mult, Ioan Rus va candida din partea organizaţiei municipale
pentru un loc în Consiliul Judeţean al PSD Cluj.
Aseară au fost aleşi şi vicepreşedinţii PSD
Cluj-Napoca: Teodor Morar (prim-vicepreşedinte), Gabriel Oniga, Claudia
Anastase, Vasile Rus, Marcel Wainblat, Ovidiu Chifor, Ioan Ciupe, Florin Groza,
Alexandru Vaida. Pentru aceeaşi funcţie au mai candidat, fără succes, Beniamin
Oros, Ovidiu Marian, Marius Matei şi Virgil Pop. Iniţial, pe lista de candidaţi
pentru funcţiile de vicepreşedinte se afla şi Ioan Bolovan, dar acesta s-a
retras ulterior. Viorel Luca este secretarul PSD Cluj-Napoca, iar Adrian Negruţiu,
trezorierul organizaţiei.