Parlamentari clujeni, despre scandalul momentului. "PSD are pe agenda proprie executarea DNA" vs "Avem o problemă"

Parlamentari clujeni, despre scandalul momentului.
Parlamentari clujeni din opoziţie dar şi de la putere au comentat, pentru ZIUA de CLUJ, scandalul momentului legat de presupuse dezvăluiri despre procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) şi replica instituţiei conduse de Laura Codruţa Kovesi.

Vicepreşedintele PNL, deputatul de Cluj Adrian Oros, consideră că instituţiile statului cu atribuţii în domeniul justiţiei ar trebuie să lămurească lucrurile în acest scandal. "Eu aş aştepta ca instituţiile care sunt acolo, Ministerul Justiţiei, CSM-ul, atât instituţiile publice cât şi asociaţiile profesionale, cred că acestea ar trebui să-şi rezolve problemele, sau Inspecţia Judiciară. Au suficiente instrumente ei, cei care lucrează în justiţie, să-şi rezolve problemele", a declarat Oros.

Deputatul liberal a comentat şi reacţia unor politicieni de la vârful PSD, care au cerut demisia Laurei Codruţa Kovesi sau măsuri împotriva acesteia, precum Paul Stănescu sau Codrin Ştefănescu. "Asta este o reacţie firească a lor, pentru că ştim că cel puţin la nivel de lideri, PSD, de câţiva ani are pe agenda proprie executarea DNA-ului şi a Laurei Codruţa Kovesi.

Şi toate modificările acestea la legile justiţiei, pe care au încercat să le impună, începând cu Ordonanţa 13 şi până în zilele noastre toate acestea converg spre aceeaşi idee, spre acelaşi deziderat, să zic aşa", a mai precizat deputatul Oros.

Deputatul PSD Cornel Itu crede că "organele abilitate care trebuie să-şi facă datoria şi după o analiză amănunţită să ia măsurile corespunzătoare" şi afirmă că "dacă toate informaţiile vehiculate în mass-media sunt adevărate, înseamnă că avem o problemă." Itu spune că la nivelul parlamentului, la comisia specială care discută despre legislaţia în domeniul justiţiei, ar trebui să fie analizată şi activitatea DNA.

"Este o comisie care analizează şi cred eu că trebuie să-şi spună un punct de vedere această comisie care sigur că nu e o treabă care devine pregnantă, ci o analiză a instituţiei, probabil a DNA şi a celorlalte, dar e greu de spus câte date oficiale pot să pună la dispoziţie şi audierile care vor fi pentru a clarifica cât mai corect acest punct de vedere. Dar trebuie odată clarificate, odată pentru totdeauna, legile justiţiei, Codul Penal, Codul de Procedură Penală , trebuie puse într-o adevărată realitate", susţine deputatul PSD.

Reamintim că postul TV Antena 3 a difuzat, duminică seară, o înregistrare prezentându-l pe fostul deputat PSD Vlad Cosma, care a arătat că procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea au încercat să inventeze dosare în baza unor "probe fabricate" unor oameni politici şi de afaceri, printre care şi lui Sebastian Ghiţă.

DNA a precizat, luni, că "Vlad Cosma, inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu termen pe 19 februarie, trimis în judecată de Serviciul Teritorial Ploiești al DNA, a prezentat denaturat situația dintr-un dosar penal aflat în curs de urmărire penală, folosindu-se de colaje ale unor înregistrări pe care le-a realizat personal".

"Relevant este că, anterior difuzării înregistrărilor, persoane din anturajul acestuia, s-au prezentat în mod repetat la șeful Serviciului Teritorial Ploiești și, în lipsa acestuia, la alți procurori/ofițeri de poliție judiciară - ultima dată vineri, 9 februarie 2018 - cerându-le procurorilor să facă demersuri astfel încât să îi creeze o situație juridică favorabilă lui și tatălui său - inculpatul Cosma Mircea (cercetat pentru luare de mită și abuz în serviciu în același dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu termen pe 19 februarie 2018, în care este inculpat și fiul său).

În concret, procurorilor li se cerea să nu deruleze o anchetă penală cu privire la presupuse infracțiuni aflate în legătură cu dosarul deja trimis în judecată, precum și să întocmească și să elibereze un înscris care să îi folosească inculpatului Cosma Mircea la îmbunătățirea situației juridice în dosarul aflat la ICCJ, în faza procesuală a apelului.

Persoanele respective au atras atenție procurorilor că, în caz contrar, vor fi difuzate la diverse posturi de televiziune înregistrări video din anchetele acestora, constând în montaje, colaje, special realizate pentru compromiterea procurorilor și ofițerilor de poliție care au instrumentat mai multe cauze penale, printre care și cel privindu-i pe inculpații sus menționați", se mai arată în comunicatul DNA.

Loading...
Comenteaza