Politica

PDL şi PSD fac târg cu funcţii publice

PDL şi PSD îşi vor împărţi conducerile deconcentratelor pe modelul că partidul care are directorul “plin” lasă adjuncţii celeilalte formaţiuni, exceptând funcţiile ocupate deja de fideli ai celor două partide.

Partenerii de guvernare – PDL şi PSD – vor aplica protocolul naţional de colaborare până în structurile locale, în ciuda semnalelor contradictorii transmise oficial de către lideri ai celor două formaţiuni. Conform surselor ZIUA de CLUJ, “marea împărţeală locală” a fost încetinită doar de pregătirile fiecărei formaţiuni politice pentru campania electorală, iar negocierile se vor relua începând cu săptămâna viitoare.

 

Preşedintele PSD Cluj, Vasile Soporan, arată că, deja, “unele structuri (din cele peste 70 de direcţii, regii şi companii naţionale – n. red.), ca responsabilitate, au fost atribuite PSD, altele PDL”, fără însă a semna încă vreun acord. Parafarea unui asemenea act se va produce numai după întâlnirea comisiei mixte PDL-PSD – constituite, oficial, pentru a veghea la punerea în aplicare a  “asumării răspunderii pentru protocolul de colaborare dintre PDL şi PSD” - de săptămâna viitoare.

 

Un cap “căzut” ca urmare a schimbării puterii este şi cel al liberalului Liviu Miclăuş, substituit de la conducerea Regiei “Victoria”, filială a RAAPPS, în beneficiul democrat-liberalei Angela Marchis, despre care surse din PDL spun că este “omul lui Alin Tişe”, preşedintele Consiliului Judeţean. “Procedura a fost simplă, fără o altă motivaţie a schimbării, decât cea politică. Dar şi eu am fost numit politic, aşa că nu poate fi vorba de regrete sau resentimente”, ne-a declarat Miclăuş.

 

Sursele noastre declară că, până acum, PSD şi-ar fi adjudecat, printre altele, Direcţia Generală a Finanţelor Publice, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Casa Judeţeană de Pensii. Pe acelaşi principiu, între funcţiile ce vor reveni democrat-liberalilor se numără conducerile agenţiilor de Protecţia Mediului, a Inspectoratului Teritorial de Muncă, şefia Direcţiei Sanitar-Veterinare, a Direcţiei Silvice ori a Autorităţii Rutiere Române. “Dacă un partid are un director plin, celălalt ia adjuncţii, se va merge exact pe modelul de la Bucureşti, din ministere, unde un partid a dat ministrul, iar celălalt, un secretar de stat”, confirmă sursele. Liderul PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, a declarat că orice discuţie privind distribuirea funcţiilor de conducere între cele două partide poate avea loc numai după un acord parafat de comisia mixtă. “Nu pot nici să confirm, nici să infirm că direcţiile enumerate vor fi împărţite aşa. Săptămâna viitoare negociem în continuare”, a spus Buda.

 

Vor exista însă şi situaţii în care actuali directori şi directori adjuncţi îşi vor păstra “scaunele”, funcţie de afinităţile politice ale acestora şi preferinţele partidelor.

 

“Emilia Groza, de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, îşi va păstra funcţia, la fel- directorii de la Registrul Auto şi Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor”, ne-au declarat sursele amintite. Conform acestora, cele două partide mai au încă de negociat, de exemplu, cum vor împărţi conducerile inspectoratelor în construcţii sau ale deconcentratelor regionale, inclusiv Direcţiei Vamale.

 

“Am stabilit de comun acord să facem publică situaţia când vom termina negocierile. Următoarea întâlnire va fi săptămâna viitoare”, ne-a declarat Soporan.

 

Aflat, pe de o parte, la cheremul PDL, autoimpunându-şi nedesemnarea unui candidat la Primărie, în schimbul păstrării funcţiilor – şi, pe de alta, sub presiunile PSD – care “trage” de orice poziţie publică pe care o poate obţine -, preşedintele UDMR Cluj, viceprimarul Laszlo Attila, se declară expectativă până după scrutin. întrebat dacă “simte” că, în urma negocierilor PDL-PSD, Uniunea va rămâne fără funcţiile publice locale, inclusiv a sa personală, Laszlo a spus “pas”: “haideţi să aşteptăm termenele despre care vorbeşte toată lumea.”

 

Liberali care ar putea fi schimbaţi de la şefia instituţiilor deconcentrate sunt Daniel Păcurariu, şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă, Iuliu Suătean de la Direcţia de Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Ioan Berchişan de la Inspectoratul Judeţean în Construcţii, Dorin Ghiuruţan de la Direcţia Vamală Cluj, Nicolae Deleanu de la Autoritatea de Sănătate Publică, Alexandru Sava de la Autoritatea Rutieră Română sau Adrian Oros de la Direcţia Sanitar-Veterinară.

 

 

Au bătut palma şi în maghiarime

 

Negocieri PDL-PSD “în oglindă” se poartă în toată ţara. Un exemplu elocvent este înţelegerea stabilită ieri între cei doi parteneri, la Covasna, liderii locali ai celor două partide anunţând că au reuşit să definitiveze “asumarea răspunderii pentru protocolul de colaborare”. Concret, cele două formaţiuni şi-au împărţit pe din două conducerile a aproximativ 40 de servicii deconcentrate.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.