Politica

PIN nu vorbeşte ungureşte

Liderii transilvăneni ai Partidului Iniţiativa Naţională (PIN) au declarat ieri că două probleme considerabile cu care se confruntă PIN în Transilvania le reprezintă criteriul conform căruia candidaţii transilvăneni pentru Parlamentul European (PE) trebuie să vorbească şi limba maghiară, precum şi cel referitor la pragul de vârstă pentru candidaţi.

“Avem două probleme: în primul rând, nu avem oameni care să îndeplinească toate cele zece criterii şi să mai vorbească şi limba maghiară şi suntem de părere că cetăţenii maghiari ar trebui să înveţe româneşte.

Apoi, criteriul vârstei cuprinse între 30 şi 40 de ani ar trebui înlăturat, pentru că sunt de părere că ne-am descurca şi cu oameni cu vârste între 40 şi 50 de ani”, a afirmat liderul PIN Cluj, Dorin Apahidean.

El a subliniat că acel criteriu, conform căruia candidaţii din Transilvania trebuie să cunoască limba maghiară, “trebuie să dispară.” “Vrem să reprezentăm şi electoratul maghiar, dar o putem face foarte bine şi în limba română”, a precizat liderul PIN Cluj.

 

Lista lui Guşă

 

Liderul PIN, Cozmin Guşă, a prezentat duminică o listă care cuprinde cele “10 plus 1” criterii pe baza cărora se vor desemna candidaţii la alegerile pentru PE, după un “test scris” care se va desfăşura până la finalul acestei luni. Guşă a prezentat şi criteriul “plus unu”, care se referă strict la candidaţii din Transilvania şi care prevede “nevoia de a comunica inclusiv în limba maghiară”.

Conform declaraţiilor lui Apahidean, criteriile prezentate de Guşă “nu au fost discutate, Consiliul Naţional al PIN le-a stabilit, pur şi simplu, iar organizaţiile judeţene le-au dat girul.” “Normal ar fi fost ca în fiecare judeţ să ne exprimăm opiniile în legătură cu acestea”, a spus Apahidean. Acesta a adăugat că solicită public o întâlnire cu Guşă, “pentru eliminarea criteriului “plus unu””.

“Demersul nostru are ca scop solicitarea publică a unei întâlniri cu Cozmin Guşă, pentru eliminarea criteriului referitor la limba maghiară. Mare lucru nu vom mai putea schimba din criteriile deja stabilite, însă electoratul nostru trebuie să ia act de poziţia şi nemulţumirile noastre”, a afirmat Apahidean. Cu toate că a contestat cele două criterii referitoare la cunoaşterea limbii maghiare şi la vârsta candidaţilor, Apahidean a fost de părere că “criteriile PIN vor ridica foarte sus ştacheta pentru ceilalţi competitori.”

 

“Suficient de maturi” pentru Europa

 

Prima dintre condiţiile stabilite de Guşă pentru europarlamentare prevede ca toţi candidaţii să aibă vârste între 30 şi 40 de ani, deci să fie “suficient de maturi” şi să elimine astfel orice dubiu privind “legăturile consistente” ale candidaţilor cu regimul comunist.

Un alt criteriu arată că toţi candidaţii trebuie să fie absolvenţi de studii superioare. De asemenea, ei trebuie să aibă “experienţă profesională relevantă”, să vorbească cel puţin o limbă străină, să cunoască instituţiile Uniunii Europene şi problemele României în procesul de intergrare, să nu fie antrenaţi în proiecte “extremiste sau xenofobe”, să nu aibă averi ce nu pot fi justificate, precum şi să nu fi făcut parte din structurile de conducere ale PCR sau să fie suspectaţi de a fi colaborat cu Securitatea.

Conform lui Guşă, “PIN nu acceptă printre candidaţii săi persoane cărora li s-au adus acuzaţii grave, în primul rând de corupţie, sau persoane care nu au fost în stare să lămurească astfel de acuzaţii.” Un alt criteriu enunţat pe lista lui Guşă este “neimplicarea politică până în prezent sau implicarea pentru reforma clasei politice.”

 “PIN este dispus să accepte candidaţi care au părăsit alte formaţiuni, dar numai în măsura în care este clar că au făcut-o din principii şi nu în mod oportunist”, a arătat Guşă.

 

Polul PIN de la Cluj

 

Cei trei lideri regionali ai PIN care i-au cerut lui Cozmin Guşă să repună în discuţie criteriile de candidatură pentru alegerile europarlamentare sunt:

 

Dorin Apahidean, preşedintele organizaţiei de la Cluj, Lucian Curticăopean, preşedintele organizaţiei de la Mureş şi Doru Ţârle vicepreşedintele PIN de la Sălaj. Din cadrul aşa-numitului “pol PIN de la Cluj” mai face parte şi liderul PIN de la Maramureş, Ionel Bechiş, rudă a fostului prefect de Maramureş.

Dorin Apahidean, preşedintele PIN Cluj, este un apropiat al preşedintelui PIN Cozmin Guşă, cei doi fiind originari din Câmpia Turzii. Apahidean este om de afaceri în Cluj şi s-a ocupat de comerţ en-gros. Acesta are 44 de ani, vârstă ce depăşeşte pragul impus de conducerea PIN pentru a fi eligibil pe listele europarlamentare (între 30 şi 40 de ani).

 

Doru Ţârle, vicepreşedintele organizaţiei Sălaj este fost sportiv de performanţă şi recordman naţional la aruncatul discului. Ţârle are mai multe afaceri la Sălaj, în special comerţ cu piese şi subansamble de maşini. Nici el nu îndeplineşte criteriile impuse de Cozmin Guşă pentru listele europarlamentare, având 41 de ani.

 

Lucian Curticăpean, preşedintele organizaţiei de la Mureş se încadrează în criteriul de vârstă impus de PIN, dar nu cunoaşte limba maghiară la nivel conversaţional. Curticăpean este şi el un apropiat a lui Cozmin Guşă, fiind implicat în afaceri la Mureş, în domeniul telefoniei mobile şi comerţ. (S.M.)

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.