Ponta l-a lăsat pe Tăriceanu în ofsaid

Ponta l-a lăsat pe Tăriceanu în ofsaid
Sub impresia reacţiilor preponderent negative venite din mai toate direcţiile, social-democraţii dau înapoi în privinţa celei de-a treia suspendări a lui Băsescu. Liberal-reformiştii din jurul lui Tăriceanu mai trag totuşi nădejde că nu vor fi lăsaţi singuri într-un demers apreciat de majoritatea politicienilor, sociologilor şi analiştilor politici drept unul complet inutil.

Dacă, în urmă cu o zi, Victor Ponta părea ferm hotărât să meargă braţ la braţ cu Tăriceanu într-o a treia tentativă de demitere a lui Băsescu, mulţimea de reacţii negative, precum şi riscul unor pierderi electorale serioase par să-l mai fi temperat pe cel care râvneşte să-i ia locul „marinarului" la Cotroceni. Marţi, Ponta a invocat efectele interne şi internaţionale ale unui asemenea demers şi a spus că o decizie privind comportamentul parlamentarilor PSD faţă de acest proiect va fi luată în urma unei analize.

Mult mai categoric împotriva acestui proiect a fost numărul doi din partid, Liviu Dragnea. „Eu nu văd niciun câştig politic. Trebuie să vedem dacă nu tulburăm mai mult apele şi îl ajutăm pe Traian Băsescu. (...) Nu ştiu dacă acest demers e benefic românilor, nu ştiu dacă e benefic ca Traian Băsescu să redevină actor cu mâinile libere în campania electorală", a spus acesta. „Să nu ne trezim că dăm mărţişoare cu Băsescu la Cotroceni şi Ponta pe tuşă", a adăugat Dragnea, făcând referire la posibilitatea ca, în cazul unui nou eşec al referendumului, Băsescu să pretindă prelungirea mandatului cu perioadele pierdute prin cele trei suspendări. Nici ministrul Ioan Rus nu s-a declarat un susţinător al iniţierii acestei proceduri. „Discuţia despre suspendarea preşedintelui în acest moment nu mi se pare una care trebuie să fie prima prioritate a noastră", a spus Rus.

Cu toate acestea, oamenii lui Tăriceanu mai trag speranţe. „Personal, din discuţiile cu deputaţii PSD, n-am înţeles că n-ar susţine suspendarea. Din declaraţia premierului am înţeles că se va analiza în BPN şi se va lua o decizie. Până nu se ia o decizie, fiecare prezintă doar un punct de vedere personal. Am mai văzut PSD vorbind pe mai multe voci inclusiv la vârf până nu s-a luat o decizie. Până atunci, din toate semnalele, PSD va fi alături de noi", a comentat preşedintele interimar al PLR Cluj, deputatul Steluţa Cătăniciu. La fel ca şi liderul local al PSD, Remus Lăpuşan, şi Cătăniciu dă apă la moară suspiciunilor că, în fapt, acest demers ar urmări doar punerea lui Klaus Iohannis în încurcătură. „Mult mai interesant este, însă, ce va face PNL şi Klaus Iohannis, calificat de tot mai mulţi drept păpuşa lui Băsescu. Va fi interesant de văzut ce vor face foştii liberali, care acum sunt conduşi de Băsescu şi Blaga. În 2012 au dorit suspendarea şi li s-a părut oportună pentru români, acum nu li se mai pare la fel", a adăugat Cătăniciu.

 

Loading...
Comenteaza