Politica
Premieră în politica clujeană: candidează de după gratii
de Ziua de Cluj, 18 noiembrie 2008, 23:24
Candidatul PNL la Camera Deputaţilor în Colegiul 8 Turda, avocatul Virgil Pop a fost arestat preventiv de Tribunalul Cluj pentru trafic de influenţă şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
într-un dosar de 350 de pagini, candidatul liberal în colegiul 8 pentru Camera Deputaţilor, avocatul turdean Virgil Pop este acuzat că ar fi cerut şi acceptat 30.000 de euro pentru a “rezolva” denunţătorului Petru Chiş contracte de prestări servicii între firma acestuia, Anpero SRL, şi SC Electrica SA Bucureşti şi Electrica Transilvania Nord, dar şi de faptul că ar fi instigat administratorul unei alte firme, Turdarom Advertising SRL, să falsifice sub semnătură privată ordine de plată.
Tribunalul Cluj a hotărât ieri după-amiază, după aproape trei ore de audieri, că Virgil Pop va fi cercetat în continuare în stare de arest preventiv, măsură instituită pe numele său pentru 29 de zile, cu drept de recurs. în dosarul de urmărire penală deschis pe numele său, procurorii anticorupţie din cadrul Serviciului Teritorial al DNA Cluj au reţinut că Virgil Pop i-ar fi solicitat lui Petru Chiş suma de 50.000 de euro din care ar fi primit 30.000 pentru a-i facilita prin influenţa pe care o deţine obţinerea unor contracte cu Electrica Bucureşti şi Transilvania Nord.
Datele şi probaţiunea dosarului conţin şi contracte între firme care i-au avut drept protagonişti pe Virgil Pop şi Petru Chiş, ca asociaţi în firma Skiland SRL din Oradea, în numele căreia Pop ar fi intervenit la forurile competente pentru obţinerea unor fonduri europene în scopul construirii unei pensiuni turistice în zona Muntele Băişorii. Relaţia Pop-Chiş s-a finalizat în octombrie 2008, a declarat avocata lui Pop, Steluţa Cătăniciu, după ce clientul ei ar fi descoperit că firma administrată de Chiş ar fi datoare la stat cu peste 13 miliarde de lei şi că Petru Chiş însuşi ar fi cercetat în două dosare de înşelăciune, la Oradea.
Pe 30 octombrie 2008, fostul partener de afaceri, Petru Chiş, a făcut un autodenunţ, susţinut şi de doi martori, în care îl acuză pe Pop că i-ar fi promis contracte grase cu cei mai mari furnizori de energie electrică din zonă. De asemenea, la dosar există declaraţia unui martor, Ioan Şerb, angajat al firmei Anpero SRL, care susţine că a asistat în martie 2008 la momentul când Chiş şi Pop s-au întâlnit într-un restaurant pentru a-i fi predată suma de 30.000 de euro. Şerb s-ar fi aflat în parcarea localului în care Chiş a intrat cu o pungă în care ar fi fost banii, iar la ieşire, punga respectivă se afla în mâna lui Virgil Pop.
La dosar există fotografii şi filmuleţe care îl înfăţişează pe Virgil Pop în biroul său semnând nişte acte care, se prezumă de către procurori, a fi false. în plus, candidatul PNL mai este acuzat că ar fi intervenit şi ar fi instigat o cunoştinţă, Adina Gorgan, administrator al firmei Turdarom Advertising, să falsifice, tot pe 30 octombrie 2008, data unui contract de prestări servicii, ca să justifice astfel banii primiţi de la Chiş. Cu toate acestea, apărarea susţine că există în dosar un contract între Anpero SRL şi Turdarom, încheiat în 2007, precum şi dovada că Anpero ar fi plătit către Turdarom suma de 130.000 de lei, în contul contractului pe care Parchetul îl consideră a fi fost falsificat, întrucât actele ar fi semnate retroactiv. DNA-ul a dispus începerea urmăririi penale pentru fals şi împotriva Adinei Gorgan, însă ea nu a fost deocamdată audiată.
Petru Chiş mai arată în autodenunţul său şi că Virgil Pop s-ar fi lăudat că poate să intervină pe lângă fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Marius Nicoară, pentru a-i obţine intrarea pe piaţa de servicii a Tetarom-ului. “Au încercat să lege numele lui Marius Nicoară de un dosar de presupusă corupţie”, a declarat Steluţa Cătăniciu, susţinând şi că aceasta este singura referire la Nicoară în dosarul de anchetare a lui Virgil Pop.
Liberalii care au ieşit în conferinţă de presă imediat după ce Tribunalul a decis arestarea lui Virgil Pop, sunt convinşi că au de-a face cu un dosar instrumentat politic şi au pus sub semnul întrebării mai multe proceduri avizate de Parchet şi de instanţe. “N-avea niciun interes cel care a făcut denunţul, decât dacă nu ar fi fost determinat de cineva să o facă. Ce mi-a spus Pop Virgil? Că acest Chiş Petru, în ultimele discuţii, i-a spus că este foarte apropiat de Petru Filip, fostul primar PD-L din Oradea, actualmente europarlamentar, care se pare că i-ar fi intermediat întâlniri cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean, Alin Tişe”, a declarat Cătăniciu.
De asemenea, apărarea a mai contestat şi faptul că probele aflate la dosar şi constând în interceptări telefonice au fost realizate ilegal înainte să fie pusă în mişcare acţiunea de urmărire penală. Cronologia dosarului menţionează că primele înregistrări telefonice au fost făcute prin avizul unei ordonanţe emise de procuror pentru 48 de ore în zilele de 30 şi 31 octombrie 2008, respectiv în ziua în care Chiş a făcut denunţul şi cu aproape două săptămâni înainte să înceapă urmărirea penală, pe 12 noiembrie.
“Această persoană, Chiş, a avut, conform datelor de la dosar, contracte cu Electrica. Deci nu ar fi avut nevoie de influenţa lui Virgil Pop pentru acest lucru”, a mai spus Cătăniciu. “Suntem în faţa instrumentării politice a unei cauze penale, pentru că eu numai astfel, politic, pot să-mi explic cum, pentru o presupusă infracţiune care s-ar fi săvârşit în anul 2007 şi la o sesizare care s-a făcut în campanie electorală după aproape un an de zile, nici mai repede, nici mai târziu, acest dosar a fost instrumentat cu o grabă cel puţin suspectă”, a mai adăugat avocata lui Virgil Pop, anunţând totodată că clientul ei a declarat recurs împotriva instituirii măsurii arestului preventiv, care urmează să fie judecat la Curtea de Apel Cluj. ZIUA de CLUJ a încercat să îl contacteze telefonic pe denunţătorul Petru Chiş, însă acesta a transmis prin intermediul fiului său că va da declaraţii doar în următoarele zile.
în continuare, candidatul PNL pentru colegiul 8 rămâne Virgil Pop, cu toate că dacă instanţa va respinge recursul, acesta va sta în arest preventiv până în 16 decembrie. Legea electorală prevede retragerea din campanie a unui candidat doar în ipoteza în care acesta este condamnat.
Virgil Pop, la intrarea în sala de judecată
“Voi comenta atunci când ies din sală, depinde în ce calitate voi ieşi. Nu este adevărat, nu am luat niciun ban. De câteva luni nu mai fac afaceri cu dl Chiş. Cred că are ceva probleme penale. Nu cred că pe el l-am deranjat, ci pe altcineva am deranjat prin declaraţiile mele politice. Nu fac absolut nicio acuzare deocamdată”.