de Ziua de Cluj, 20 februarie 2011, 22:50
Premierul Emil Boc a afirmat ieri, într-o videoconferinţă cu prefecţii, că adversarii politici ai puterii devin disperaţi atunci când văd că România merge în direcţia bună din punct de vedere economic.
“După cum puteţi observa, cu cât semnele bune apărute în economie încep să se multiplice, cu atât adversarii politici ai noştri devin mai disperaţi. Din punctul nostru de vedere, este treaba lor”, a declarat şeful executivului, citat de Agerpres. El le-a spus prefecţilor că au datoria să le explice oamenilor faptul că România are toate şansele ca la sfârşitul lunii martie să iasă din recesiune.
“Aşa cum arată datele, şi dumneavoastră aveţi datoria să le explicaţi oamenilor pe înţelesul lor, România are toate şansele ca la sfârşitul lunii martie să iasă din recesiune şi să marcăm, practic, două trimestre de creştere consecutivă din punct de vedere economic. Spun asta pentru că sunt multe date care vin în această direcţie. În primul rând, am încheiat cu succes un acord cu FMI, CE şi BM. Nu numai că ne-am respectat parametrii economici conveniţi, ci au fost realizări care ne dau certitudine că măsurile luate au început deja să-şi arate efectele”, a spus şeful guvernului.
(D.P.)