Premierul Dăncilă, despre raportul lui Toader: Dacă ce scrie acolo e adevărat, e îngrijorător

Premierul Dăncilă, despre raportul lui Toader: Dacă ce scrie acolo e adevărat, e îngrijorător
Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri, referindu-se la raportul prezentat de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, privitor la şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, că, dacă ce scrie în documentul respectiv este adevărat, atunci e îngrijorător şi trebuie luată o decizie.

"Nu contează dacă eu susţin sau nu un punct de vedere, contează că ceea ce a scris ministrul în acel raport, dacă e adevărat, înseamnă că toate lucrurile acestea sunt îngrijorătoare şi că trebuie luată o decizie", a spus Dăncilă, la finalul unei vizite la Palatul Elisabeta, unde a participat la un prânz de lucru alături de Custodele Coroanei române, Margareta, şi principele Radu.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat joi seara că va declanşa procedura de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, pentru "acte şi fapte de netolerat într-un stat de drept".

 

Loading...
Comenteaza