News alert Preşedintele Iohannis nu cedează. Trebuie să demisioneze Viorica Dăncilă? "Evident că da!"

Preşedintele Iohannis nu cedează. Trebuie să demisioneze Viorica Dăncilă? "Evident că da!"
Klaus Iohannis | Foto: presidency.ro

Şeful statului nu face nici un pas în spate și îşi menţine opinia privind demisia premierului Viorica Dăncilă.

Chestionat joi, în Bulgaria, dacă menţine cererea de demisie a premierului Dăncilă, Iohannis a răspuns: "Evident că da".

Întrebat de jurnaliști decă este pace între palate, preşedintele a declarat: "Nu a fost nici război, nu a fost nici pace. Vedeţi, conform Articolului 80 din Constituţie, care defineşte rolul Preşedintelui, Preşedintele veghează la buna funcţionare a autorităţilor publice. Or a veghea nu este o stare pasivă. Nu stau să asist până, ca să mă exprim, aşa popular, până dăm cu oiştea în gard. Nu, dacă văd că lucrurile merg prost, cred că este nu opţiunea, este obligaţia mea să atrag atenţia, să convoc la discuţii, să cer opinii informate şi aşa mai departe. Acesta este lucrul pe care îl fac. Ah, că celor de la PSD şi din Guvern nu le place să le arate cineva oglinda, e posibil, dar atunci nu au decât să lucreze mai bine, mai cu spor şi mai cu rezultate", a spus președintele.

Loading...
Comenteaza