Politica

Priorităţile aleşilor clujeni pentru următoarele luni. De la interzicerea ofiţerilor sub acoperire în presă, la Muzeul locomotivelor

Odată cu venirea toamnei, s-a reluat şi activitatea Parlamentului. ZIUA de CLUJ i-a întrebat pe aleşii clujenilor care le sunt priorităţile pentru această sesiune parlamentară care tocmai a început.

În articolul ce urmează vom reda punctele de vedere transmise de parlamentarii clujeni pe care am reuşit să îi contactăm până la această oră.

Cornel Itu, deputat PSD:

- Un proiect legislativ care este la Camera Deputaţilor, care a trecut de Senat, despre poluarea remanentă pe zona Turda - Câmpia Turzii, un proiect care aduce o reducere de doi ani la vârsta de pensionare a celor care au fost în zonă cu poluare remanentă
- Un alt proiect care urmează să fie inclus pe ordinea de zi, Muzeul locomotivelor şi al materialelor de transport, în Dej triaj
- O lege a sponsorizării şi reclamei, la care lucrez, deoarece pentru educaţie, cultură, sănătate şi sport, e necesară o lege a mecenatului, cum a fost în perioada interbelică
- Demersuri făcute pentru realizarea centurii ocolitoare a municipiului Dej şi pentru finalizarea Autostrăzii Transilvania
- Demersuri pentru continuarea proiectului Tetapolis, de cercetare-inovare şi tehnologii moderne (a cărui lege de aprobare a fost iniţiată de deputat, n. red.)
- Iniţiativă pentru o recorelare a politicilor de finanţare a lucrărilor de alimentare cu apă şi canalizare, între Programul Operaţional Infrastructura Mare şi finanţarea de la Guvern

Adrian Oros, deputat PNL:

- O iniţiativă legislativă pentru învăţământul dual, atât cel tehnologic, cât şi cel personal, în care agenţii economici să poată să intre în parteneriate cu şcolile sau liceele tehnologice, să se desfăşoare toată partea de pregătire practică în laboratoarele şi în atelierele acestor agenţi economici, mult mai dotate decât îşi permite orice instituţie de învăţământ, cu obligaţia agentului economic de a-i angaja pe toţi cursanţii şi cu posibilitatea ca unele dintre cheltuielile ale agenţilor economici să fie deductibile

Oros va susţine alte câteva proiecte care au fost asumate de parlamentarii PNL:

- Un proiect legislativ pentru reducerea fiscalităţii muncii prin diminuarea contribuţiilor de la 39,5 la 32%: 16% pentru angajaţi, 16% pentru angajatori
- Un alt proiect legislativ se referă la acordarea celui de-al 13-lea şi al 14-lea salariu, opţional, în mediul privat, prin direcţionarea a 20% din impozitul pe profit pentru plata celor două salarii, cu intenţia de a stimula declararea integrală a profiturilor de către agenţii economici şi de a opri forţă de muncă bine plătită şi calificată în România
- La capitolul administraţie publică, PNL propune creşterea cotelor defalcate de la 41,5% la 44,5%, 80% din redevenţe să rămână la nivel local şi o reglementare a atribuţiilor inspectorilor Curţii de Conturi.

Florin Stamatian, deputat PNL:

- "Dincolo de proiectele pe care le susţin parlamentarii PNL, eu o să-mi continui lupta cu Ministerul Sănătăţii. Vreau să aplice proiectele de prevenţie, vreau să se apuce chiar de Spitalul Regional de Urgenţă, nu să se joace, pentru că se joacă, că nu au încă tema de proiectare. Acestea ar fi pentru mine în primul rând priorităţile pentru această sesiune parlamentară".

Sorin Moldovan, deputat PNL:

- "Voi propune finanțarea centurii Clujului de la bugetul de stat, întrucât urmează o rectificare bugetară, iar Guvernul are de unde să finanțeze acest capitol, și anume de la ministerele care nu au cheltuit banii ce le-au fost alocați".

- "Voi susține promovarea unei propuneri de lege pe care am făcut-o la sfârșitul sesiunii trecute, care se referea la posibilitatea autorităților locale de a diminua sau elimina impozitele pe clădiri pentru sălile polivalente. Știu că presa m-a criticat, însă urmează să iau în calcul argumentele formulate în spațiul public și mă voi asigura că locuitorii Clujului și ai altor mari orașe vor avea acces la competițiile sportive contra unor prețuri rezonabile".

- "Voi încerca să promovez un mecanism de deduceri fiscale pentru companiile care vor să investească în sport. După ce voi dezbate cu colegii mei liberali dar și cu reprezentanți ai sprotului, voi propune ca o parte semnificativă din impozitul pe profit - pe care oricum firmele îl datorează statului - să poată fi direcționat de acestea către activități sportive. Voi încerca să obțin o pondere cât mai mare din cele 16% reprezentând impozit pe profit".

Adrian Dohotaru, deputat USR:

Calitatea vieții:
- Îmbunătățirea legii spațiilor verzi
- Amendamente la Codul Silvic, astfel încât pădurile din preajma zonelor urbane să fie păduri de recreere, nu de exploatare (pornind de la situația din Pădurea Mănăștur, unde se tăia la 200-300 m de blocuri)
- Amendamente la legea apelor pentru a vedea în ce măsură este posibil să fie creat cel mai mare parc din România, pe malul Someșului și care să ajungă în zona protejată a apelor deținută de Compania de Apă Someş
Social și muncă:
- Amendamente la legea risipei alimentare pentru a o face aplicabilă, astfel încât mâncarea să nu mai fie aruncată și să fie redistribuită la sute de mii de români săraci
- Amendamente la Codul Muncii, astfel încât să fie înăsprite amenzile pentru angajatori, să respecte dispozițiile privind munca suplimentară.
- Lege privind coșul minim de consum lunar stabilit de experții INS și ICCV pentru a corela salariul minim și politicile sociale ale României cu date de specialitate.
- Amendamente la legea locuinței și participare la o nouă strategie a României în domeniul locuirii. O strategie nouă necesară pentru ca România să aibă o locuire mai accesibilă, care să încurajeze mixul social prin creșterea stocului de locuințe publice, dar și prin criterii care să avantajeze categoriile defavorizate la accesarea locuințelor sociale. România are 2% locuire publică față de 30% media UE.
- Anticorupție prin bugete participative. Propunere de HCL, valabilă pentru orașele României și comunele mai mari, pentru un buget participativ care presupune atât participare on-line, cât și deliberare în spațiul public, pe cel puțin 5% din bugetul orașului. "Ceea ce se face la Cluj, în urma propunerilor pe care le-am făcut în urmă cu 4-5 ani mai mulți activiști civici, poate fi îmbunătățit considerabil. Iau în calcul și posibile modificări legislative la nivel național".

Mihai Goţiu, senator USR:

- "O modificare substanţială a legii adunărilor publice, legea 60 din 1990. Din datele pe care le avem de la Jandarmerie, pe prima jumătate a anului trecut era următorul raport: din şapte amenzi, şase erau date pentru cei care organizau sau participau la manifestaţii sau la proteste şi doar câte o amendă era dată pentru cei care încercau să oprească desfăşurarea manifestării de protest. Asta în condiţiile în care scopul legii e de a proteja libertatea de exprimare. Aici avem ori o problemă cu interpretarea legii ori o problemă cu legea în sine".
- "Un proiect de lege care să interzică orice fel de tăiere în parcurile naţionale. Ce am văzut acolo arată că indiferent cum faci legea, dacă ea este interpretată cu rea-credinţă, se găsesc tot timpul mijloace de a se distruge parcurile naţionale".
- "O să solicit să intre la vot final în Camera Deputaţilor legea de interzicere a cianurilor în mineritul din România".
- "Un proiect de lege pe care vreau să-l depun în toamna aceasta, de interzicere a acoperiţilor în presă, asta după ce în comisia de anchetă a alegerilor din 2009, fostul director al SRI, George Maior, a recunoscut indirect încă o dată că există asemenea acoperiţi în presă şi că aceştia pot influenţa rezultatele unui vot".
- "A trecut de comisia de sănătate un proiect al colegului Adrian Wiener, de la Arad, pe care îl susţin, privind acizii graşi din alimente şi controlul acestora".

Laszlo Attila, senator UDMR:

- Legea vaccinării care se află pe ordinea de zi la Comisia de sănătate a senatului, unde senatorul clujean este preşedinte
- Urmează să fie revizuită întreaga legislaţie a sănătăţii. Unele dintre cele mai importante probleme, precum rezidenţiatul, legea farmaciei, statutul medicilor ar trebui rezolvate până la finalul sesiunii
- Demersuri pentru o lege a prevenţiei, care se referă în primul rând la screening, adică ridicarea la rang de lege a screeningului de la naştere până la moarte, iar acesta să fie în concordanţă cu strategiile sectoriale care le avem în oncologie, pediatrie, TBC şi altele

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.