Putin şi Trump vor avea prima lor întrevedere bilaterală. Când e programată

Putin şi Trump vor avea prima lor întrevedere bilaterală. Când e programată
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, va avea o întrevedere bilaterală cu omologul său american, Donald Trump, cu ocazia summitului G20 din oraşul german Hamburg, anunţă Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de site-ul agenţiei Tass.

"Planul este pentru o întrevedere bilaterală în format complet", a declarat luni Dmitri Peskov.

Precizările au fost făcute după ce, săptămâna trecută, Moscova şi Washingtonul anunţaseră că prima întâlnire între Vladimir Putin şi Donald Trump nu va fi una de tip bilateral, ci discuţii informale cu ocazia summitului G20.

Administraţia de la Washington nu a confirmat încă organizarea întrevederii bilaterale.

Iuri Uşakov, consilier prezidenţial rus, a declarat că întâlnirea "aşteptată de toată lumea" va avea loc vineri, în Germania.

Loading...
Comenteaza