Politica

Radu Sârbu, re(in)staurat

Radu Sârbu (foto) a acceptat să explice pentru ZIUA de Cluj dispariţia sa din viaţa politică a ultimilor ani, motivul pentru care la ultimul Congres al PNŢCD a participat ca delegat al organizaţiei judeţului Alba, modul în care s-a reintegrat în echipa de la Cluj, precum şi proiectul său politic.

“Am demisionat de la preşedinţia PNŢCD Cluj în 2001 ca să-i dau posibilitatea lui Şerban (Rădulescu – n. red.) să se afirme. în 2002 am demisionat şi din funcţia de vicepreşedinte naţional, pentru a nu afecta partidul cu problemele de imagine pe care le aveam”, a explicat Sârbu.

 La Congresul PNŢCD de anul acesta Sârbu a participat ca delegat al organizaţiei judeţului Alba şi a sprijinit candidatura lui Ioan Mureşan în lupta pentru şefia partidului. “Rădulescu nu m-a ales delegat, pentru că voia o poziţie unanimă a clujenilor, eu fiind în dezacord cu punctele lor de vedere. în schimb, m-au invitat cei din Alba să-i reprezint. Mi-au propus, la un moment dat, chiar să merg preşedinte la ei”, a explicat Sârbu.

 

“Apropierea de PNL e neclară”

 

Sârbu şi-a prezentat nemulţumirile sale faţă de politica din ultima vreme a PNŢCD. “Schimbarea numelui partidului a fost o prostie, în condiţiile în care numele era singurul element identitar care ne mai rămăsese. N-am fost de acord cu deturnarea atenţiei spre permanente şi obsesive reorganizări interne, întorcându-ne cu spatele spre electorat.

 N-am fost de acord cu permanenta căutare de alianţe. Putem deveni partener de alianţă după ce creştem întâi prin forţe proprii. Revenirea în Parlament pe procentele altora este şi imorală, şi nerealistă”, a spus Sârbu. Totuşi, el a precizat că nu este într-o dispută cu actuala conducere, care tocmai a demarat o alianţă cu PNL şi AP.

“Miluţ a promis la Congres două lucruri: renaşterea partidului prin noi înşine şi alianţa cu liberalii. Deocamdată s-au ocupat doar de partea a doua. Această apropiere de PNL e destul de neclară, în condiţiile în care Norica Nicolai (fostă membră PNŢCD – n. red.) a spus că nu vor liste comune cu noi. Şi apoi, liberalii sunt în scădere clară şi îngrijorătoare, ar putea avea probleme chiar cu depăşirea pragului de 5%”, a afirmat Sârbu.

El a atacat şi fuziunea cu Uniunea pentru Reconstruc]ia României: “Un partid de zero virgulă la sută. Ei au cerut schimbarea numelui partidului”. “Tot tentativele de alianţe ne-au asociat, în timp, numele cu indivizi ca Talpeş, «Piedone» sau Becali”, a mai spus Sârbu.

 

Sârbu se declară “naţional-ţărănist taliban”

 

“înainte de a fi creştin-democrat, eu sunt naţional-ţărănist taliban şi cred că singura noastră şansă este revenirea la valorile din anii ‘90, la singurele două lucruri care ne singularizau pe scena politică: reforma morală a clasei politice şi restituirea proprietăţilor.

Pentru asta ne-au ales atunci oamenii. Noi n-am avut niciodată lideri carismatici (cu excepţia Seniorului), am fost votaţi nu pentru cineva, ci pentru ceva”, şi-a prezentat Sârbu crezul politic. El afirmă că nu a avut probleme la revenirea în fruntea ţărăniştilor clujeni.

“Am venit conştient de faptul că a fost un consens pe proiectul lui Rădulescu. Le-am spus că le respect punctele de vedere, chiar dacă nu sunt de acord cu ele. Le-am explicat opiniile mele. M-au acceptat şi mi-au acceptat punctele de vedere politice”, susţine Sârbu.

Fost preşedinte al Fondului Proprietăţii de Stat în vremea guvernării CDR, Radu Sârbu a fost anchetat de Parchetul Naţional Anticorupţie în dosarul Flota şi în cel legat de privatizarea Petromidia, fiind găsit nevinovat.

 

Adversarii lui Sârbu

 

Din echipa lui Rădulescu au rămas membri PNŢCD Cluj foştii vicepreşedinţi Vasile Suciu şi Călin Oancea, precum şi fostul secretar general Adrian Oros (suspendat pentru 6 luni). Oancea, fervent contestatar al actualei conduceri a partidului, dar şi al lui Sârbu, chiar pe site-ul PNŢCD, a fost la un pas de a-şi depune candidatura la conducerea filialei.

“Am renunţat pentru că jocurile păreau făcute, pentru că funcţia nu e atât de mare, încât să merite să creăm noi tensiuni la Cluj, pentru că sunt un vehement contestatar al lui Miluţ, ceea ce ar fi putut face rău organizaţiei, dacă aş fi fost ales şi îmi displace suficient de mult Miluţ, încât să nu suport să dau ochii cu el din două în două săptămâni, la şedinţele Consiliului Naţional”, a explicat Oancea.

 “Am apărat dreptatea şi munca unei echipe care a sacrificat timp şi bani, ca să vină unul de pe stradă şi să o dea afară. E ca şi cum un chiriaş te-ar da afară din propria casă”, a adăugat Oancea. El a caracterizat alianţa PNL-PNŢCD-AP “alianţa trei nule, ca făina”.

“Putea fi mai rău, să ne aducă altul venit de pe stradă, măcar Sârbu e ţărănist”, a mai spus Oancea. Odată cu excluderea lui Rădulescu şi-a dat demisia din PNŢCD Cluj şi vicepreşedintele Teodor Nicoară. “Alături de ăştia nu pot contina. S-a ajuns ca-n vremea Boileştilor, cu excluderi şi suspendări. Politica se face şi alături de oameni cu alte idei decât ale tale”, a declarat Nicoară.

 

Echipa lui Sârbu

 

Echipa alături de care Radu Sârbu va candida la conducerea ţărăniştilor clujeni este reunită în jurul moţiunii “Naţional-ţărănismul, între tradiţie şi modernitate”. Viitorul Birou Judeţean îl va avea ca prim-vicepreşedinte pe Ioan Nistor Poenar şi pe Dan Horoba, secretar general.

De asemenea, vor mai face parte din echipa de conducere opt vicepreşedinţi: Ioan Feraru, Tiberiu Breharu, Mircea Gavrilă, Horea Dan, Sorin Bichiş, Ioan Marcus, Victor Fărăgău şi Radu Buică şi şase supleanţi: Avram Gal, Ionel Chicinaş, Dumitru Ignat, Marinel Molnar, Mircea Vădan şi Leonard Horvath. Mulţi dintre aceştia au făcut parte, de-a lungul vremii, din diverse foruri de conducere în PNŢCD Cluj.

Conferinţa de alegeri a organizaţiei judeţene Cluj a PNŢCD va avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 11.00, în Sala Mare a Primăriei. La eveniment şi-a anunţat prezenţa şi preşedintele PNŢCD, Marian Miluţ.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.