Rareş Bogdan sare în apărarea preşedintelui Iohannis: "România, țara unde infractorii şi acoliții lor dau lecții de democrație!"

Rareş Bogdan sare în apărarea preşedintelui Iohannis: "România, țara unde infractorii şi acoliții lor dau lecții de democrație!"

Jurnalistul Realitatea TV susţine că personajele cu trecut dubios, aflate acum în barca Puterii, ar trebui să se abţină de la comentarii, după ce deputatul Remus Borza l-a sfătuit pe preşedintele Iohannis "să transmită mesaje pozitive", în loc să critice coaliţia PSD-ALDE.

"Bate și ăsta din gură după ce nimeni nu l-a întrebat încă despre Marile Dosare de Insolvenţă ce le-a aruncat în aer sau le-a încheiat cu tranzacții suspecte...", a catalogat Rareş Bogdan spusele lui Remus Borza. Acesta declarase că Iohannis nu este președintele opoziției, ci al tuturor românilor, în contextul afirmaţiilor recente ale șefului statului la adresa Guvernului.

"Președintele României trebuie să transmită mesaje pozitive, să îndemne la reconciliere și dialog, să vegheze la respectarea Constituției și a drepturilor cetățenești, să gireze procesul de reformă și modernizare a statului și a marilor sisteme publice: învățământ, sănătate, administrație. Să medieze, atunci când e cazul, de o manieră onestă și constructivă, relațiile dintre puterile și instituțiile statului, atunci când constată existența unor conflicte instituționale, ce ar putea afecta stabilitatea socială și creșterea economică. Câtă vreme Iohannis este președintele tuturor românilor, opoziția este cea chemată să critice și să sancționeze prin mijloace democratice derapajele, excesele sau politicile de guvernare ale puterii", a spus deputatul Remus Borza (actualmente independent, ex-ALDE), potrivit dcnews.

Preşedintele Klaus Iohannis criticase în termeni duri performanțele economice ale Guvernului. "PSD neglizează investițiile serioase și este incapabil să țină ordine în finanțe", a spus președintele. De asemenea, şeful statului i-a cerut de două ori demisia premierului Viorica Dăncilă.

Cine este Remus Borza

Remus Borza s-a făcut remarcat în 2012, când a fost numit administrator judiciar al Hidroelectrica de premierul de atunci, Victor Ponta, cu care fusese coleg de generaţie la Facultatea de Drept din Bucureşti. Deşi a reuşit să ghideze compania de stat prin procesul de insolvenţă, s-a ales la final cu o condamnare de trei ani cu suspendare, după ce casa de avocatură a lui Borza a reprezentat Hidroelectrica în procesele din instanţă, fapt considerat de instanţă conflict de interese.

Euro Insol, societate deţinută de Remus Borza, încasa anual aproximativ 2 milioane de euro din administrarea Hidroelectrica, potrivit unor informaţii publicate de Ziarul Financiar.

Borza a intrat în 2016 în parlament, pe listele ALDE, dar a fost exclus din partid după ce a votat împotriva moţiunii de cenzură care l-a debarcat pe Sorin Grindeanu din fruntea Guvernului în 2017. Grindeanu îi propusese lui Borza, înainte de votul moţiunii, un post de ministru al Energiei.

Loading...
Comenteaza