Revocare Kovesi. CCR a publicat motivarea deciziei care îl obligă pe Iohannis să o revoce pe şefa DNA

Revocare Kovesi. CCR a publicat motivarea deciziei care îl obligă pe Iohannis să o revoce pe şefa DNA

Curtea Constituţională a României (CCR) a publicat joi, pe site-ul instituţiei, motivarea deciziei care stabileşte că există un conflict constituţional între Ministerul Justiţiei şi Preşedinţie, iar şeful statului trebuie să semneze decretul de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

"Una dintre condiţiile realizării obiectivelor fundamentale ale statului român o constituie buna funcţionare a autorităţilor publice, cu respectarea principiilor separaţiei şi echilibrului puterilor, fără blocaje instituţionale. De asemenea, textul art.146 lit.e) din Constituţie nu conferă Curţii Constituţionale atribuţia de a constata doar existenţa conflictelor juridice de natură constituţională, ci pe aceea de a soluţiona aceste conflicte", se arată în motivarea Curţii.

De aici reiese şi decizia CCR de a anunţa şi ce măsuri trebuie luate pentru ca acest conflict instituţional preşedinte- ministrul Justiţiei să nu mai existe, indicând şefului statului revocarea procurorului şef al DNA.

"Astfel, indiferent de autoritatea care a generat conflictul juridic de natură constituţională, aceasta are obligaţia, în coordonatele statului de drept, să respecte şi să se conformeze celor constatate prin decizia Curţii Constituţionale. Raportat la cauza de faţă, Curtea constată că, din adresa Preşedintelui României prin care a refuzat să dea curs propunerii de revocare din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a doamnei Laura Codruţa Kövesi, rezultă, în mod indubitabil, îndeplinirea condiţiilor referitoare la regularitatea şi legalitatea procedurii, sens în care este şi aprecierea Curţii Constituţionale. Prin urmare, Preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi", se arată în motivare.

Curtea Constituţională decide:

"1. Constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministrul justiţiei şi Preşedintele României, generat de refuzul Preşedintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi.

2. Preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, prim-ministrului şi ministrului justiţiei şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I"

 

Curtea Constituţională arată în motivarea privind conflictul instituţional preşedinte- ministrul Justiţiei că şeful statului şi-a arogat nişte atribuţii pe care nu le are, atunci când a respins revocarea Laurei C. Kovesi, blocând în acest fel autoritatea ministrului asupra activităţii procurorilor.

"Din analiza adresei Preşedintelui României prin care a refuzat să dea curs propunerii de revocare din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a doamnei Laura Codruţa Kövesi, Curtea reţine că Preşedintele României a constatat regularitatea şi legalitatea procedurii de revocare, singurele obiecţii ale acestuia vizând oportunitatea măsurii. În acest context, Curtea constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul justiţiei şi Preşedintele României, generat de refuzul Preşedintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi", se arată în motivarea CCR.

Curtea Constituţională arată că atâta timp cât Klaus Iohannis nu a avut nicio obiecţie cu privire la regularitatea procedurii de revocare înseamnă că aceasta îndeplineşte criteriile de legalitate, însă şi-a asumat nişte atribuşii pe care nu le are.

"Preşedintele României ar fi trebuit să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Refuzând emiterea acestuia, Curtea urmează a aprecia dacă Preşedintele României a creat un blocaj în privinţa exercitării autorităţii ministrului justiţiei asupra activităţii procurorilor. Se poate susţine, în acest sens, că, arogându-şi un rol contra legem, Preşedintele României a împiedicat realizarea unei competenţe constituţionale proprii a ministrului justiţiei, blocând-o, fără ca textul Constituţiei să îi acorde o asemenea competenţă. Prin urmare, conduita Preşedintelui României de a nu-şi exercita competenţele potrivit Constituţiei a determinat imposibilitatea ministrului justiţiei să îşi exercite competenţele constituţionale conferite de art.132 alin.(1) din Constituţie"

CCR spune că în acest fel a rezultat un blocaj instituţional între cele două autorităţi, care a împiedicat valorizarea şi finalizarea propunerii ministrului justiţiei de revocare a Laurei Codruşa Kovesi.

"Or, autoritatea ministrului justiţiei asupra activităţii procurorilor impune efecte constituţionale similare în privinţa actului emis în legătură cu cariera procurorului, aspect refuzat, însă, de Preşedintele României, care a ales să nu dea cursul constituţional firesc propunerii ministrului justiţiei, blocând-o şi creând, astfel, o situaţie evidentă de blocaj instituţional între cele două autorităţi" , se arată în motivare.

Opinia separată lui Daniel Morar din motivarea CCR: Raportul lui Toader are argumente improprii şi irelevante

Judecătorul Daniel Morar a spus, în opinia separată din motivarea CCR privind conflictul preşedinte - ministrul Justiţiei, că sesizarea trebuia respinsă întrucât nu există conflict şi, mai ales, raportul lui Tudorel Toader privind activitatea DNA conţine argumente improprii şi irelevante.

„În dezacord cu opinia majoritară, considerăm că sesizarea formulată de prim-ministrul României trebuia respinsă şi constatat că nu există un conflict juridic de natură constituţională între Ministrul Justiţiei, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, în principal, şi între Guvernul României şi Preşedintele României, în subsidiar, determinat de refuzul Preşedintelui României de a da curs cererii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi. Aşadar, propunerea de revocare din funcţia de conducere aparţine ministrului justiţiei, care se poate sesiza din oficiu sau la cererea adunării generale, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori a procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie (în prezent procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie), propunerea este analizată de Consiliul Superior al Magistraturii, care o avizează pozitiv sau negativ, decizia revenind Preşedintelui României, care prin decret dispune revocarea din funcţia publică”, a scris Daniel Morar, în opinia sa separată.

Aceasta a mai subliniat în documentul menţionat, că normele care reglementează numirea în funcţia de procuror de rang înalt este identic cu cel al revocării: procedura este declanşată de ministrul justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii avizează propunerea de numire/revocare, în vreme ce Preşedintele României decide cu privire la numire/revocare, în virtutea atribuţiei sale constituţionale consacrate de art. 94 lit.c) din Legea fundamentală.

„Constatăm, de asemenea, că în procedura de numire, potrivit dispoziţiilor art.54 alin.(3) din lege, Preşedintele României are posibilitatea de a refuza motivat numirea în funcţiile de conducere. Apreciem că aceste dispoziţii sunt a fortiori aplicabile procedurii de revocare, de vreme ce revocarea poate surveni ”pentru motivele prevăzute la art.51 alin.(2) care se aplică în mod corespunzător”. Cu alte cuvinte, ori de câte ori apreciază că nu sunt întrunite aceste motive, Preşedintele României poate refuza motivat cererea de revocare din funcţia de conducere. Pe de altă parte, întrucât textul de lege nu distinge cu privire la obiectul evaluării pe care Preşedintele o face asupra propunerii de revocare, este evident că legea nu a limitat această analiză doar la îndeplinirea condiţiilor de legalitate. În virtutea principiului ”ubi lex non distinguit, nec nos distiguere debemus”, apreciem că legea conferă plenitudine decizională Preşedintelui României, care are competenţa de a verifica propunerea de revocare emisă de ministrul justiţiei”, se mai arată în motivarea CCR.

Daniel Morar mai consideră că, deşi Preşedintele a spus că nu poate da curs propunerii de revocare deoarece consideră că argumentele raportului lui Tudorel Toader privind activitatea DNA nu l-au convins, din analiza răspunsului se rezultă că Iohannis a realizat o analiză a motivelor invocate de ministrul Justiţiei.

„De asemenea, Preşedintele constată că, ”în partea introductivă a Raportului, autorul său îl califică drept o luare de poziţie, elaborată pe fondul dezbaterilor care au avut loc în spaţiul public în perioada februarie 2017 – februarie 2018, ceea ce poate induce percepţia că documentul prezintă şi o perspectivă proprie a ministrului Justiţiei cu privire la încadrarea acţiunilor/inacţiunilor procurorului evaluat, percepţie întărită şi de prezenţa în cuprinsul Raportului a unor aspecte vizând cariera profesională a autorului documentului”. Mai mult, se arată că, ”deşi Raportul invocă drept temei juridic art.51 alin. (2) lit. b) din Legea nr.303/2004, argumentele prezentate sunt fie improprii, fie nu sunt relevante pentru tipul de evaluare avut în vedere de art. 51 alin. (2) lit. b) coroborat cu art. 51 alin. (3)-(6) din Legea nr. 303/2004”, mai consideră Morar.

În opinia separată a lui Morar se mai arată că atât Klaus Iohannis, cât şi Tudorel Toader şi-au exercitat competenţele prevăzute de Constituţie: „Fiecare autoritate publică şi-a îndeplinit atribuţiile conform cu prevederile Constituţiei, astfel încât, în aceste condiţii, diferendul invocat de prim-ministrul României cu privire la refuzul Preşedintelui României de a da curs cererii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi,nu poate fi echivalat cu un conflict juridic de natură constituţională între ministrul justiţiei, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte”.

Livia Stanciu, opinie separată: Guvernul nu are atribuţii legale de revocare a procurorilor

Judecătorul Livia Stanciu a spus, în opinia separată din motivarea CCR, că în procedura revocării procurorilor de rang înalt, Guvernul nu are atribuţii şi, aşa cum ministrul Justiţiei apreciază activitatea managerială a unui magistrat, la fel şi preşedintele ţării evaluează şi ia o decizie.

„Nu se poate pune în discuţie existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Preşedintele României şi Guvernul României, ca urmare a inexistenţei între cele două autorităţi publice a unui raport juridic în privinţa gestionării carierei procurorilor. Guvernul României, în materia revocării procurorilor din funcţiile de conducere de la nivelul Parchetelor de rang înalt, nu are atribuţii, nici de rang constituţional şi nici de rang legal. În lipsa unor atribuţii ale Guvernului României în ceea ce priveşte cariera magistraţilor, instanţa de contencios constituţional, în prezenta cauză, nu a avut, practic, ce să analizeze, nici sub aspectul conţinutului şi nici sub cel al întinderii unor atribuţii care nu există, astfel că nu a putut constata că Preşedintele României şi-ar fi arogat competenţe care potrivit Constituţiei sau legii să fi aparţinut Guvernului”, a spus Livia Stanciu în opinia separată.

De asemenea, Livia Stanciu arată că, aşa cum ministrul Justiţiei are puterea de a aprecia prin raportare la criteriile de lege, dacă un procuror cu funcţie de conducere şi-a exercitat corespunzător atribuţiile manageriale şi preşedintele României poate să aibă o evaluare, ţinând cont şi de avizul CSM.

„Aşa cum Ministrul Justiţiei are puterea de a aprecia, prin raportare la criteriile prevăzute de lege, menţionate mai sus, dacă procurorul cu funcţie de conducere şi-a exercitat necorespunzător atribuţiile manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale, tot astfel, şi Consiliul Superior al Magistraturii, atunci când evaluează propunerea de revocare formulată de Ministrul Justiţiei trebuie să ţină cont de aceleşi criterii prevăzute de lege şi să îşi formuleze opinia de specialitate, sub forma unui aviz consultativ, astfel încât acest aviz să fie în conformitate cu legea. În mod identic, Preşedintele României trebuie să ţină cont în luarea deciziei proprii, tot de criteriile prevăzute de lege, precum şi de conţinutul celorlalte două operaţiuni administrative realizate de Ministrul Justiţiei (propunerea), respectiv de CSM (avizul)”, mai spune Livia Stanciu.

Aceasta mai subliniază în opinia separată că art. 54 alin.(4) din Legea nr.303/2004 are un înţeles de sine stătător şi nu creează confuzii, deoarece, se mai arată în opinia sa, textul face referire clară la înaintarea unei propuneri de revocare a procurorului-şef DNA de către Ministrul Justiţiei, „după care stabileşte competenţa, atribuţia subsecventă a CSM de avizare a propunerii, pentru ca, în final, să stabilească decidentul, respectiv autoritatea care are competenţa să dispună sau nu revocarea Procurorului-şef, iar această autoritate publică este reprezentată de Preşedintele României”.

„Propunerea Ministrului Justiţiei de revocare din funcţie are natura juridică a unei operaţiuni administrative şi nu poate avea natura juridică a unui act administrativ, manifestare unilaterală de voinţă care prin ea însăşi dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice. Avizul Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la propunerea înaintată de Ministrul Justiţiei reprezintă o opinie de specialitate a autorităţii publice de rang constituţional care îndeplineşte rolul de garant al independenţei justiţiei. Preşedintele României încheie procedura de revocare din funcţie a Procurorului-şef DNA prin adoptarea unui act administrativ: fie decret de revocare, în condiţiile în care dă curs propunerii Ministrului Justiţiei; fie prin refuzul de a emite un decret de revocare din funcţie, în condiţiile în care decide să nu dea curs propunerii Ministrului Justiţiei. Ca atare, Preşedintele României emite un decret, ca act administrativ, numai în situaţia în care dă curs propunerii Ministrului Justiţiei, în sensul revocării din funcţia de conducere a persoanei pentru care ministrul a solicitat revocarea”, a mai spus Livia Stanciu în opinia separată.

În sursa citată se mai precizează că nu există niciun temei pentru care a fost eliminat dreptul de apreciere a Preşedintelui statului în procedura de revocare a procurorilor.

„În opinia noastră, nu există niciun temei pentru care a fost eliminat dreptul de apreciere şi de examinare al Preşedintelui statului în procedura de revocare a procurorilor din funcţiile de conducere de la nivelul parchetelor de rang înalt şi de a fi astfel obligat să accepte orice propunere de revocare formulată de Ministrul Justiţiei. Este de fapt o golire de conţinut a atribuţiilor Preşedintelui statului, sub acest aspect. Dreptul Preşedintelui statului de a refuza motivat propunerea venită din partea Ministrului Justiţiei reprezintă o garanţie suplimentară că se păstrează independenţa procurorilor (...) În cadrul procedurii de revocare a Procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Preşedintele României a pronunţat o hotărâre, în sensul nerevocării din funcţie a acestuia, încheind, finalizând practic procedura declanşată de Ministrul Justiţiei, astfel că nu poate fi pusă în discuţie problema creării de către Preşedinele statului a unui blocaj instituţional”, se mai precizează în opinia separată.

Mircea Minea, opinie separată: Conflictul apare între autorităţile publice. Ministrul e demnitar

Judecătorul Mircea Ştefan Minea arată, în opinia separată din motivarea CCR, că un conflict juridic de natură constituţională poate să apară numai între autorităţile publice şi ministrul nu face parte din această categorie, deoarece are calitatea de demnitar.

„Conflictele juridice de natură constituţională se pot ivi numai între autorităţile publice. Autorităţile publice – enumerate şi reglementate generic prin Titlul III al Constituţiei – sunt: Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul, Administraţia publică (centrală şi locală) şi Autoritatea judecătorească (Instanţele judecătoreşti, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii). Pentru a putea fi subiecte ale unui conflict juridic de natură constituţională, autorităţile publice trebuie să întrunească cumulativ cel puţin două exigenţe: să fie nominalizate expres în Titlul III al Constituţiei, cu precizarea atribuţiilor care le revin în realizarea puterii de stat, şi, respectiv, să fie autorităţi de natură constituţională, adică să participe nemijlocit la realizarea puterii de stat”, precizează Mircea Ştefan Minea, în opinia separată.

Acesta a mai explicat în document că se observă faptul că ministrul justiţiei nu face parte din categoria autorităţilor publice reglementate constituţional, el fiind „un demnitar (ca oricare alt ministru) în cadrul autorităţii publice care este Guvernul. Prin urmare, nu se poate vorbi despre un conflict juridic de natură constituţională între autorităţi publice din moment ce una din părţile între care s-a iscat diferendul nu are calitatea cerută de textul constituţional – aceea de autoritate publică”.

”Dar, chiar dacă am putea trece peste acest prim impediment constituţional, tot nu ne aflăm în prezenţa unui conflict juridice de natură constituţională, întrucât în speţă nu există o situaţie juridică conflictuală a cărei naştere rezidă în mod direct în textul Constituţiei. Obligaţia Preşedintelui (în măsura în care ea există!) decurge dintr-o dispoziţie infraconstituţională, respectiv prevederea art.54 alin.(4) din Legea nr.303/2004. Or, Curtea Constituţională a reţinut că neîndeplinirea unor obligaţii de sorginte legală nu generează automat un conflict juridic de natură constituţională, întrucât eventuala ignorare a unei astfel de competenţe a unei instituţii sau autorităţi publice, fie ea nominalizată în chiar Titlul III al Constituţiei, nu reprezintă eo ipso o problemă de constituţionalitate, ci una de legalitate, pentru că raportul acestora poate fi cenzurat în faţa instanţelor de judecată. De fapt, nu există nicio dispoziţie constituţională care să prevadă în mod expres sau din care să rezulte măcar obligaţia Preşedintelui României de a dispune revocarea – la propunerea ministrului justiţiei – a vreunui procuror cu funcţie de conducere”, mai arată opinia separată a lui Mircea Ştefan Minea.

În aceste condiţii, opinia separată a judecătorului spune că se demonstrează faptul că – în cazul revocării – nu ne aflăm în faţa unui conflict juridic de natură constituţională, din moment ce norma juridică de referinţă este una infraconstituţională (situaţia juridică conflictuală nu rezidă în mod direct în textul Constituţiei), spune judecătorul.

„În fine, reţinem că, potrivit dispoziţiei legale susmenţionată, revocarea procurorilor din funcţiile de conducere se face de către Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin urmare, fiind vorba despre o propunere a ministrului justiţiei, Preşedintele României îi poate da curs sau nu, având în mod evident latitudinea de a aprecia ţinând seamă atât de regularitatea şi legalitatea procedurii, cât şi de avizul Consiliului Superior al Magistraturii. Având astfel în vedere cele constatate şi reţinute, Preşedintele României analizează situaţia existentă, apreciază dacă este pe cale să se producă sau nu un blocaj instituţional şi se pronunţă asupra măsurii revocării verificând regularitatea şi legalitatea procedurii, dar ţinând seamă şi de anumite elemente de oportunitate”, mai arată Mircea Ştefan Minea.

 

Loading...
Comenteaza