Politica

Se încinge bătălia pentru putere în PNL. Raluca Turcan, la sfat cu liberalii clujeni

Conducerea centrală a PNL, reprezentată de preşedintele Raluca Turcan şi de secretarul general Cristian Buşoi, va fi prezentă sâmbătă la Cluj-Napoca.
  • Foto:arhivă

    Foto:arhivă

  • Foto:facebook.com

    Foto:facebook.com

Publicitate

Cei doi lideri au programată o conferinţă de presă şi participarea la şedinţa Biroului judeţean de conducere a partidului. Chiar dacă, oficial, liberalii clujeni nu au dat mai multe detalii despre scopul desantului penelist în oraşul nostru, ZIUA de CLUJ a aflat din surse liberale bine informate, care sunt motivele reale ale vizitei liderilor interimari ai PNL.

Chiar dacă niciunul dintre cei doi nu şi-au anunţat până acum intenţia de a candida la preşedinţia PNL la congresul din 17 iunie 2017, Turcan şi Buşoi vor să ia pulsul celei mai importante organizaţii PNL din ţară (dacă privim procentul de 27,99%, raportat la numărul de voturi de la ultimele alegeri parlamentare - peste 66.000).

 Raluca Turcan şi Cristian Buşoi vor să afle pe cine ar susţine PNL-iştii clujeni la şefia partidului dar şi să atragă de partea lor cât mai mulţi lideri clujeni ai PNL, în tentativa unor viitoare candidaturi pentru funcţii la congres.

Şi asta în condiţiile în care în acest moment cele două candidaturi anunţate la şefia PNL, ale lui Cătălin Predoiu (din partea vechiului PDL) şi Ludovic Orban (din partea vechilor liberali), par să fie singurele cu şanse la congresul din 17 iunie, iar o eventuală candidatură a Ralucăi Turcan ar fi una cu şanse reduse.

Să ne amintim că Raluca Turcan a ajuns preşedinte al PNL după ce organizaţia din Sibiu pe care a condus-o a obţinut la parlamentare cel mai bun procent din ţară, dar ca număr de voturi, a obţinut mai puţin decât Clujul, circa 53.000 faţă de 66.000. Ori în afară de Sibiu, alte organizaţii nu prea o susţin pe lidera PNL.

Surse liberale afirmă că de fapt Raluca Turcan nu ar fi decât susţinătoarea unei viitoare candidaturi a lui Cristian Buşoi la preşedinţia PNL, şi din acest motiv tatonează terenul Clujului. Buşoi ar fi dorit de preşedintele Iohannis în fruntea PNL, pe motiv că ar putea să fie o soluţie de compromis între cele două grupări din noul PNL, PDL şi vechiul PNL.

Marele dezavantaj al lui Buşoi este că la ultimele alegeri parlamentare a obţinut la Bucureşti un umilitor scor de 12%. Dar nici Cătălin Predoiu nu a avut un rezultat mai bun la Primăria Bucureşti, unde a obţinut puţin peste 11 % din voturi.

Buşoi adoptă practic tactica "pas cu pas" a preşedintelui Iohannis, merge de mână cu Raluca Turcan, din filială în filială, eventual cu o scrisoare de recomandare de la Klaus Iohannis şi dacă adună suficient sprijin, îşi anunţă candidatura, dacă nu, nu.

Filiala clujeană a PNL este astfel extrem de importantă pentru oricine vrea să ocupe o funcţie la vârful PNL la viitorul congres. În primul rând prin numărul mare de delegaţi cu drept de vot pe care îl va avea la congres, dar mai ales prin influenţa pe care mulţi lideri clujeni ai PNL, Emil Boc, Alin Tişe, Adrian Oros, Marius Nicoară, şi alţii, o pot avea asupra filialelor din Transilvania.

De altfel, recent, mai mulţi lideri ai PNL din Transilvania s-au reunit la Cluj unde au discutat şi despre susţinerea unui candidat din Transilvania la şefia partidului, una dintre variante fiind chiar Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj. Potrivit unor surse din partid, Tişe ar avea, se pare, doi contracandidaţi grei în tentativa de a deveni candidatul Ardealului pentru şefia PNL, primarii municipiilor Alba Iulia şi Oradea, Mircea Hava şi Ilie Bolojan.

Liderul PNL Cluj, Daniel Buda, a făcut deja portretul candidatului la preşedinţia PNL care va fi susţinut de liberalii clujeni. Nu contează dacă va fi dintre vechii liberali sau va proveni din vechiul PDL, important este să fie o persoană capabilă să coaguleze întreg partidul în jurul unui proiect.
De asemenea, va trebui să asigure o legătură strânsă cu preşedintele Klaus Iohannis, pentru a putea ajunge la guvernare şi asta nu se poate fără instituţia prezidenţială. Şi nu în ultimul rând, trebuie să fie o persoană capabilă să facă ascultată vocea României în Partidul Popular European.

Cert este că liberalii clujeni sunt susţinători puternici ai principiului promovării oamenilor în funcţii de conducere în partid pe baza meritelor electorale. Din acest punct de vedere, liberalii clujeni şi Raluca Turcan au un punct comun, au obţinut cele mai bune rezultate la ultimele alegeri parlamentare. Dar se vor putea împăca liberalii clujeni cu ideea de a susţine la şefia PNL un candidat ce a obţinut 12 % la ultimele alegeri? Greu de crezut. Poate ne va da un răspuns întâlnirea de la Cluj.

 

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.