Politica

Șefii liberalilor din oraşele Clujului. Nume noi la conducere în câteva municipii

În aceste zile, pe lângă Cluj-Napoca, liberalii şi-au ales conduceri unice şi în organizaţiile din celelalte oraşe.

UPDATE

Nicolae Giurgiu, Aurelian Mureşan şi Iuliu Sămărtean au fost confirmaţi oficial în funcţiile de preşedinţi ai organizaţiilor PNL din Turda, Dej, respectiv Gherla, vineri după-amiază, în cadrul conferinţelor municipale.

Acolo unde liberalii au primari aleşi sau realeşi în iunie 2016 nu au fost nici un fel de surprize, edilii liberali câştigând şi poziţiile de lider al organizaţiilor de partid, din postura de unici candidaţi.

Astfel, primarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, din vechiul PNL, este noul preşedinte al organizaţiei municipale PNL din localitate. Nici primarul oraşului Huedin, Mircea Moroşan, provenit din PDL, nu a avut nici un fel de emoţii şi a obţinut poziţia de preşedinte al PNL Huedin. Nici în cea mai mare comună din România, Floreşti, nu au fost surprize, primarul Horia Şulea, vechi liberal, este de joi unicul preşedinte al PNL Floreşti.

În oraşele unde liberalii au pierdut poziţiile de primar în iunie 2016, Turda şi Gherla, şi la Dej, acolo unde nu au reuşit să câştige în faţa PSD, vor apărea figuri noi în poziţiile de preşedinţi de organizaţii.

La Turda, singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei locale PNL, la şedinţa consiliului politic de coordonare care va avea loc vineri, este avocatul Nicolae Giurgiu, din aripa vechilor liberali, în timp ce fostul primar Tudor Ştefănie, din aripa PDL, se va mulţumi cu o funcţie de vicepreşedinte în biroul de conducere municipal.

La Dej, singurul candidat la preşedinţia PNL din municipiu este Aurelian Mureşan, din vechiul PNL, fost viceprimar al Dejului. Marius Mânzat, actual vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj şi fost preşedinte al vechilor liberali din Dej, nu va candida.

Organizaţia Gherla a PNL, unde au existat în trecut dispute serioase între cele două grupări din partid, va fi condusă de vineri încolo, după conferinţa municipală, de consilierul judeţean Iuliu Sămărtean, care este singurul candidat la funcţia de preşedinte.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.