Politica

Senatorul clujean Marius Nicoară acuză puterea de încălcarea procedurilor parlamentare

Senatorul PNL de Cluj Marius Nicoară reproşează coaliţiei de guvernare PSD-ALDE modul în care a fost convocată sesiunea extraordinară de marţi de la nivelul Senatului României.
Publicitate

Amintim că şedinţa de plen a Senatului, convocat în sesiune extraordinară pentru aprobarea Ordonanţelor de Urgenţă date de Guvernul României în 4 august, a fost suspendată marţi, 8 august 2017, din lipsă de cvorum.

„Cu toate acestea, Coaliția PSD- ALDE a tratat cu "superficialitate" faptul că și-au înregistrat prezenţa 58 de senatori, minimul necesar fiind de 69 de senatori. Ședința a continuat cu informarea privind proiectele de lege pentru aprobarea Ordonanțelor de Urgență ale Guvernului Tudose înregistrate la Biroul Permanent al Senatului, în data de 7 august 2017, și care urmează să fie avizate de către comisiile permanente în termenele stabilite.

De asemenea la nivelul Biroului Permanent al Senatului s-a creat un abuz instituțional prin încălcare cutumelor și regulilor parlamentare, prin prezența domnului ministru al Apărării Naționale, domnul senator Adrian Țuțuianu, care are și calitatea de secretar al Biroului Permanent, fiind în incompatibilitate în această calitate. Dacă analizăm Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, la alineatul (1) al articolului 84 se precizează că : 1) Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi:
a) orice altă funcţie publică de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator ori a altor situaţii prevăzute de Constituţie;

Prin prezența domnului Țuțuianu (care trebuia să renunțe la calitatea de membru al Biroului Permanent al Senatului din momentul desemnării sale ca ministru, conform și Legii nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată și a Legii nr.90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, republicată), Coaliția PSD+ALDE și-a asigurat cvorumul de ședință în acest for decizional al Senatului. Cu toate solicitările reprezentanților Grupului PNL - Senat privind incompatibilitatea domnului Țuțuianu și a nelegalității cvorumului Biroului Permanent, actuala putere a convocat Plenul", susţine senatorul PNL de Cluj Marius Nicoară.

Nicoară îi acuză pe cei din coaliţia de la putere de faptul că au interpretat subiectiv prevederi ale Regulamentului Senatului şi consideră că „Parlamentul României redevine doar o anexă a intereselor domnului Dragnea".

 

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.