Politica

Statutul magistraţilor şi Legea de modificare a ANI, retrase de pe site-ul Senatului

Proiectele de lege privind modificarea Legii ANI şi de modificare a Statutului magistraţilor au fost retrase de pe site-ul Senatului, după ce deputaţii din opoziţie au reclamat că proiectele au fost înregistrate la Senat, deşi se află încă în dezbaterea Camerei Deputaţilor, prima Cameră sesizată.

Anterior, cele două proiecte au apărut pe site-ul Senatului ca fiind adoptate de către Camera Deputaţilor şi intrate în procedura de dezbatere la Senat, primind chiar şi număr de înregistrare. Procedural, un proiect de lege nu poate fi înregistrat la Camera decizională până când nu este adoptat de prima Cameră sesizată.

Anomalia a fost reclamată de la tribuna Camerei Deputaţilor de către deputatul Florin Roman (PNL). "Am înţeles că ceea ce dezbatem noi aici figurează pe site-ul Senatului ca adoptat. Rugăminte către staff-ul tehnic: scoateţi proiectul de pe site-ul Senatului. Nu face cinste Senatului şi aruncă în derizoriu orice dezbatere care are loc aici în Cameră", a spus Roman.

"Am înţeles. Noi suntem în Cameră aici, Camera serioasă", a comentat preşedintele de şedinţă, Gabriel Vlase (PSD).

Deputatul USR, Claudiu Năsui a insistat asupra chestiunii, întebându-se cum a fost posibil ca nişte legi neadoptate încă de Cameră să primească numere de înregistrare la Senat. "Proiectele de pe site-ul Senatului au şi numere de înregistrare. Cum au ajuns acolo şi înregistrate?", a spus Năsui.

La această întrebare, Gabriel Vlase a spus: "Am înţeles, e problema Senatului, nu a noastră. Aveţi senatori...".

Plenul Camerei a adoptat, miercuri, pe articole, în forma Comisiei juridice, Legea care modifică Legea ANI şi care prevede că unele interdicţii aplicate deputaţilor şi senatorilor în perioada 2007-2013, pe baza Rapoartelor ANI, încetează de drept, deşi PNL şi USR s-au opus vehement.

Ulterior, au început dezbaterile pe marginea modificării Statutului magistraţilor, care continuă şi la ora transmiterii acestei ştiri

Procedural, un proiect de lege nu poate fi înregistrat la Camera decizională până când nu este adoptat de prima Cameră sesizată, însă pe site-ul Senatului cele două proiecte apar ca fiind înregistrate la Biroul Permanent pentru dezbatere.

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.