Politica
Subiect de senzaţie al PNL Cluj: 18 pisici pe strada Napoca
de Ziua de Cluj, 05 noiembrie 2008, 00:06
Candidatul liberal din Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor a demarat „un recensământ” al patrupedelor fără stăpân, fără a preciza dacă vrea să-l expună în Legislativ.
Invitaţia la conferinţa de
presă a candidaţilor liberali clujeni Horea Dan, Mircea Căpuşan şi Sebastian
Moga a fost însoţită de o precizare: “(Ei- n.red.) vă promit un subiect de
senzaţie”. “în data de 30 octombrie 2008, pe strada Napoca au fost identificate
nu mai puţin de 18 pisici”, a declarat candidatul liberal (fost ţărănist) Horea
Dan, renumit, printre altele, cu iniţiativele de a renunţa la polistirenul de
izolaţii care ar duce la suicid şi cea referitoare la “suprimarea ciorilor de
către vânători”, pe motiv că murdăresc mormintele.
Candidatul liberal în
Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor, Horea Dan, propune crearea unui adăpost
pentru câinii şi pisicile comunitare pe o întindere de aproximativ 3 hectare,
la o distanţă de 30 de kilometri de municipiul Cluj-Napoca.
Horea Dan s-a declarat
revoltat că Primăria nu a întreprins până acum niciun demers în acest sens, în
condiţiile în care liberalul observă că, la acest moment, în oraş există
aproximativ 3000 de câini fără stăpân, dintre care 94 au fost deja „filaţi” în
timp ce „patrulau” prin zona centrală a municipiului.
„Au apărut deja şi pisicile
comunitare. De exemplu, recent, 60 de pisici au fost găsite într-un singur bloc
din Mănăştur, în vreme ce la data de 30 octombrie 2008 au fost identificate nu
mai puţin de 18 pisici pe strada Napoca”, a declarat, ieri, Dan, fără a preciza
însă cine a numărat animalele sau măcar dacă persoana respectivă face parte din
staff-ul liberal de campanie.
Dan consideră că în directă
legătură cu situaţia animalelor fără stăpân este şi problema medicilor
veterinari, remuneraţi insuficient, precum şi Primăria, care, deşi avea
prevăzută în bugetul pe 2006 alocarea a 6 miliarde de lei pentru rezolvarea
acestui caz, banii nu au mai ajuns să fie cheltuiţi în acest scop.
„Mai grav este că pentru pisici nici nu există
mijloace pentru a fi prinse”, s-a plâns Dan. De asemenea, un alt inconvenient
este faptul că există patrupede slobode pe străzi suficient de atrăgătoare,
încât să îşi găsească un stăpân, numai că, în majoritatea cazurilor, imediat
după adopţie, animalele sunt din nou eliberate pe străzi. Totodată, Horea Dan
s-a arătat mâhnit de cruzimea oamenilor, pentru că din din ce în ce mai mulţi clujeni se pronunţă ca
fiind de acord cu „soluţia finală” în cazul câinilor fără stăpân.
„în Someşeni există o persoană dispusă să pună
la dispoziţie un spaţiu pentru adăpost, numai că, în prezent, nu există
posibilitatea atragerii de fonduri pentru acest tip de proiecte”, a mai spus
liberalul.
în campania electorală pentru
alegerile europarlamentare şi în precampania pentru cele locale, Horea Dan,
fost candidat ţărănist la Primăria Cluj-Napoca, s-a făcut remarcat prin cel
puţin alte două propuneri anunţate în prealabil presei ca fiind „subiecte de
senzaţie.” Unul dintre acestea a fost cererea ca ciorile din Cluj să fie
eradicate, chiar şi prin împuşcare, pe
motiv că excrementele lor urâţeau mormintele înainte de Ziua Morţilor, în 2007.
“Fac ravagii şi ar trebui
suprimate de către vânători”, afirma Dan acum un an. Acesta se arătase deranjat
mai ales de prezenţa zburătoarelor în vecinătatea monumentelor funerare din
Cimitirul central, precum şi în complexul studenţesc Hasdeu. Lider al PNŢCD
Cluj-Napoca la acea vreme, Horea Dan subliniase că ar trebui luate urgent
măsuri în acest sens şi din cauza problemelor pe care le-a creat, în 2006,
gripa aviară.