Politica

Uioreanu cere socoteală după ce parlamentarii puterii au fost duşi la Bucureşti cu avionul

Deputatul clujean Horea Uioreanu (PNL) a cerut astăzi conducerii celor două camere ale Parlamentului, respectiv preşedintelui Camerei Deputaţilor Roberta Anastase şi preşedintele Senatului Vasile Blaga, detalii privind transportul cu avionul şi elicopterul spre Bucureşti a parlamentarilor PD-L şi ai celor aparţinând minorităţilor naţionale. Aceeaşi solicitare a fost transmisă şi spre secretarii generali ai celor două camere.

Demersul lui Uioreanu vine ca urmare a informaţiilor apărute în media centrală potrivit cărora în noaptea de 7/8 februarie mai mulţi parlamentari din judeţele Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Ialomiţa au fost transportaţi la Bucureşti cu aeronave special închiriate pentru ei. "Nici unul din parlamentarii opoziţiei din aceste judeţe nu au fost informaţi cu privire la această oportunitate de transport, cursele fiind destinate exclusiv aleşilor puterii", spune Uioreanu.

„Consider cel puţin dubios acest mod de a transporta parlamentarii la Bucureşti, de fapt doar pe unii dintre ei. Iar dacă s-a apelat la această formulă, cred că era corect să fie informaţi şi parlamentarii aparţinând USL, deoarece nici ei nu aveau cum să ajungă la lucrările Parlamentului", arată deputatul clujean într-un comunicat de presă. Acesta adaugă că Anastase şi Blaga "au făcut totul pentru a-şi duce colegii la Bucureşti, ca nu cumva guvernul „ligii de tineret a PD" să nu întrunească numărul de voturi necesare investirii". "Pe de altă parte, cheltuirea banilor publici în interes exlusiv de partid, este nu doar imorală, ci şi ilegală, iar cei vinovaţi de aceasta trebuie să răspundă în faţa legii", a mai spus Uioreanu.

Publicitate

Comentarii

De ce va intereseaza ?

thumb down thumb up
joi, 9 februarie 2012, 14:04
de OZZY

Domnule Uioreanu , unul din raspunsuri poate fi ca ei nu sunt in GREVA , in timp ce opozitia ESTE ! Ce este asa greu de inteles ? Cine doreste sa mearga la munca , se descurca , cine nu ..in cazul de fata opozitia , se da ranit si inzapezit !
raspunde

Da' tu cu ce mergi ...?

thumb down thumb up
joi, 9 februarie 2012, 15:10
de bibiq

Eu te-am vazut personal de vreo 30 de ori in avionul de Bucuresti ( de multe ori plecai martea si veneai miercurea sau chiar in aceasi zi ! ) !!! MAAAAREEEEEE e GRADINA DOMNULUI ! Pina unde poate sa zboare DEMAGOGIA , tov. buru uiorean ? Pina la urma voi ce-ati facut : v-ati dat demisia ? faceti greva ? protestati ? "pretenul" xxx nicoara e la ski ? sau la odihna ? dupa atitea vizionari .... Bai, mari PACALICI sunteti amindoi !!!!
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.