Politica

Viceprimarul Adrian Popa riscã excluderea din PNL

Preşedintele Consiliului Judeţean, preşedintele PNL Cluj, Marius Nicoarã (foto centru), a spus cã demersul viceprimarului, preşedintele PNL Cluj-Napoca, Adrian Popa, prin punerea sub semnul întrebãrii a dezvoltãrii Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, ar putea bloca dezvoltarea economicã a judeţului Cluj şi chiar ar putea stopa investiţia Nokia. El l-a ameninţat pe Popa cu sancţiuni pe linie de partid. Viceprimarul a refuzat sã comenteze.

“Aşteptãm sã se întoarcã domnul Popa din concediu pentru a convoca o şedinţã a Biroului Judeţean în care îi vom da posibilitatea sã dea explicaţii şi, în funcţie de ce vom afla de la dânsul, vom decide ce sancţiune va primi”, a anunţat Nicoarã. El a precizat cã prin susţinerea unui proiect imobiliar la Autoritatea Aeronauticã Civilã Românã (AACR) ar aduce grave prejudicii judeţului.

“Va fi sancţionat de partid pentru cã atitudinea domnului Popa a fost îndreptatã împotriva unei decizii a PNL şi împotriva intereselor clujenilor, pânã la urmã”, a explicat Nicoarã. El a refuzat sã precizeze ce sancţiune ar putea primi liderul organizaţiei municipale a PNL.

“Nu pot spune acum ce sancţiune va primi, decizia o va lua Biroul Judeţean dupã ce îl va audia pe domnul Popa şi va analiza faptele”, a spus Nicoarã. El a amintit, totuşi, cã cea mai mare sancţiune prevãzutã în statutul PNL este excluderea din partid. Potrivit statutului PNL, art. 18, un membru de partid poate fi exclus, printre altele, în cazul în care “a încalcat hotărârile organismelor de conducere ale partidului” sau “a săvârşit abateri grave de la disciplina partidului, inclusiv prin acţiuni sau declaraţii publice împotriva hotărârilor luate prin vot de organismele de conducere ale partidului la toate nivelurile sau împotriva conducerii partidului la toate nivelurile”.

Potrivit lui Nicoarã, militând pentru un proiect imobiliar în dauna dezvoltãrii aeroportului, Popa a încãlcat o promisiune a PNL din campania electoralã din 2004, care poate fi asimilatã cu o decizie de partid. “Dezvoltarea aeroportului este o decizie a PNL, pe de o parte, pentru cã ne-am asumat acest lucru ca pe o prioritate, în campania electoralã din 2004, iar pe de altã parte, pentru cã preşedintele Consiliului Judeţean şi-a luat acelaşi angajament în faţa investitorilor de la Nokia”, a spus Nicoarã.

 

“Nokia ar putea sã se retragã”

 

Potrivit şefului liberalilor clujeni, în urma discuţiei cu cei de la AACR a înţeles cã Popa le-ar fi prezentat “un proiect imobiliar în apropierea aeroportului” şi i-ar mai fi anunţat cã s-ar putea ca membrii Consiliului Local sã nu avizeze dezvoltarea aeroportului.

“Nedezvoltarea aeroportului ne poate face sã pierdem teren în privinţa traficului aerian, ne poate bate Sibiul, Târgu Mureşul, Braşovul”, a spus Nicoarã. El a vorbit şi despre riscul pierderii investiţiei Nokia. “Existã riscul ca acele construcţii sã stopeze, pânã la urmã, dezvoltarea oraşului şi a judeţului Cluj şi nu numai, judeţul Maramureş e legat de aeroportul din Cluj. Nokia ar putea chiar sã se retragã în urma unei astfel de decizii.

Am primit, la Consiliul Judeţean, o scrisoare în care îşi exprimã îngrijorarea şi spun cã ar fi o mare problemã neconstruirea noii piste. Ei folosesc un limbaj diplomatic, care se poate interpreta ca o blocare a proiectului Nokia”, a spus Nicoarã. El a mai menţionat şi risipa inutilã de bani care s-ar face cu devierea cursului Someşului în cazul în care nu s-ar mai putea construi noua pistã.

“S-a contractat un credit de peste zece milioane de euro de la Banca Mondialã pentru devierea Someşului. S-ar cheltui toţi aceşti bani degeaba?”, s-a întrebat Nicoarã. El a precizat cã în urma demersului lui Popa “AACR a redus motoarele pentru avizare, pentru elaborarea conului de obstacolare, iar Nokia ne-au precizat cã au nevoie de noua pistã în 2009.

Un cartier de locuinţe sociale ar rezolva o problemã pe termen scurt, eu vreau sã fac o chestie integratã, cu viziune nu pe doi ani, ci pe 10-15 ani”, a declarat Nicoarã.

 

Uioreanu sugereazã cã Popa ar fi ghidonat de PD

 

Vicepreşedintele PNL Cluj, deputatul Horea Uioreanu (foto stânga) a sugerat voalat o legãturã între acţiunea lui Popa şi PD. “Nu pot sã nu remarc faptul cã acest incident se înscrie într-o serie mai lungã de asemenea acţiuni ale PD-ului. La rândul sãu, secretarul de stat din Ministerul pentru IMM, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Lucia Morariu  (foto dreapta), a subliniat importanţa dezvoltãrii aeroportului clujean şi a deplâns demersul lui Popa.

“Dezvoltarea aeroportului şi construirea noii piste sunt vitale, pentru cã în acest moment Clujul este a doua poartã de intrare în ţarã pentru turişti, dupã Bucureşti, iar nedezvoltarea aeroportului ne-ar face sã pierdem aceastã poziţie în faţa Sibiului şi Târgu Mureşului. Am avut o mare surprizã sã aflu cã cineva se opune dezvoltãrii aeroportului şi am avut o mare tristeţe sã aflu cã acel cineva este din interiorul partidului nostru.

Dacã cineva e împotrivã, sã ne dea şi o altã soluţie, eventual sã mutãm aeroportul, dar nu pot înţelege cum cineva se duce şi vorbeşte împotriva oraşului”, a afirmat Morariu. Liderul PNL Cluj i-a mai reproşat preşedintelui organizaţiei municipale a PNL şi plecarea intempestivã în concediu de odihnã în plinã campanie electoralã.

“E campanie, domnul Popa se odihneşte, noi muncim”, a spus Nicoarã. El a mai precizat cã de la declanşarea scandalului nu a reuşit sã vorbeascã cu Popa. “L-am sunat şi a intrat robotul”, a spus Nicoarã. Contactat de ZIUA de Cluj, Popa a refuzat sã facã orice comentariu.

“Nu vreau sã comentez nimic, voi spune tot ce am de spus şi voi da toate rãspunsurile la conferinţa de presã pe care o voi organiza zilele acestea”, s-a limitat sã declare Popa.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.