Viktor Orban îl acuză pe George Soros că sprijină imigrația ilegală

Viktor Orban îl acuză pe George Soros că sprijină imigrația ilegală
Premierul ungar Viktor Orban și-a justificat măsurile controversate împotriva Universității Central-Europene (CEU) din Budapesta, acuzându-l pe fondatorul CEU că sprijină imigrația ilegală, într-un interviu publicat sâmbătă în cotidianul ungar Magyar Idok, informează DPA.

Orban și-a reluat atacurile la adresa fondatorului CEU, miliardarul american de origine ungară George Soros. "Întreaga chestiune se învârte în jurul lui George Soros, ascuns vederii publice și ținând cont de organizațiile sale ungare, care sprijină imigrația ilegală", a susținut Orban.

Premierul ungar l-a acuzat pe Soros că finanțează "nenumărate organizații de lobby deghizate în asociații civice" și că menține "o rețea în toată puterea cuvântului, cu propriii purtători de cuvânt, cu propria media, cu câteva sute de oameni, propria universitate".

Ungaria trebuie să se protejeze împotriva acestor lucruri și "să riposteze", a adăugat Orban, potrivit Agerpres.

 

Loading...
Comenteaza