Rusaliile sau Pogorârea Sfântului Duh, ziua întemeierii Bisericii

Rusaliile sau Pogorârea Sfântului Duh, ziua întemeierii Bisericii
Rusaliile sunt prăznuite în fiecare an la 50 de zile de la sărbătoarea Sfintelor Paşti, fiind cunoscute și sub denumirea de Cincizecime. Pentru că, în acest an, Paştele ortodox şi cel catolic au picat în aceeaşi zi, Rusaliile vor fi sărbătorite, duminică, de toţi creştinii.

Duminica, 4 iunie, creştinii prăznuiesc Rusaliile, cunoscute şi drept Pogorârea Sfântului Duh peste apostoli şi ziua când a fost alcătuită prima comunitate creştină, nucleul Bisericii de mai târziu.

Rusaliile reprezintă consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci şi fiecărui creştin în parte.

Minunea Pogorârii Sfântului Duh se continuă în Biserică, aducând rod în taina Sfântului Mir. De aceea, Rusaliile sunt şi o sărbătoare de mulţumire pentru harul Mirului.

Tradiţiile de Rusalii se întemeiază pe credinţa în viaţa veşnică, în existenţa spiritelor rele (diavoli) şi în posibilitatea de mijlocire înaintea lui Dumnezeu pentru sufletele celor adormiţi.

Rusaliile - "Pogorârea Duhului Sfânt" - se prăznuiesc întotdeauna duminică, la cincizeci de zile după Învierea Domnului. În ajunul acestei duminici, sâmbătă dimineaţă, se face pomenirea morţilor, zi cunoscută, în popor, ca "Moşii de Vară", "Moşii de Rusalii" sau "Moşii cei Mari".

Minunea Pogorârii Sfântului Duh se continuă în Biserică, aducând rod în taina Sfântului Mir. De aceea, Rusaliile sunt şi o sărbătoare de mulţumire pentru harul Mirului, scrie Mediafax.

Totodată, în Duminica Rusaliilor, se face prilej pentru aducerea aminte de "limbile ca de foc" care s-au pogorât peste Apostoli. Aceste "limbi" sunt închipuite astăzi de frunzele de nuc sau de tei, care sunt aduse de credincioşi la biserică, spre a fi sfinţite. După slujbă, frunzele se iau acasă şi se aşează la icoane şi la uşi.

În popor se crede că frunzele şi ramurile de tei feresc gospodăriile de fulgere, de grindină şi de duhurile cele rele. Această credinţă populară poate fi întemeiată pe sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, dacă se are în vedere sfinţirea frunzelor cu aghiazmă, ele devenind astfel purtătoare de har.

În mitologia populară, "Rusaliile" sunt nişte spirite rele (iele, zâne). Se mai spune despre Rusalii că sunt fiicele lui "Rusalim împărat", acesta din urmă fiiind o personificare a cetăţii Ierusalim. Ele stau pe pământ vreme de o lună. Nu pot fi văzute de oameni. Pe unde trec ele, apar tot felul de boli şi necazuri. Ele umblă îmbrăcate în alb, dansează în văzduh şi caută locuri neumblate. Locurile unde joacă rămân arse şi neroditoare. Pentru a fi feriţi de ele, oamenii pun în casă pelin şi usturoi. În aceste zile, frunze de pelin se pun în toate băuturile, cu excepţia apei.

 

 

 

Loading...
Comenteaza