A început Postul Mare. Ce să faci şi ce să nu faci în Postul Paştelui

A început Postul Mare. Ce să faci şi ce să nu faci în Postul Paştelui
Postul Mare (Postul Paştelui) a început luni, 19 februarie și durează 40 de zile, până în data de 7 aprilie. În 2018, Paștele ortodox pică duminică, 8 aprilie, iar cel catolic, pe 1 aprilie.

POSTUL MARE 2018. Postul Paștelui durează 40 de zile, fiind cel mai lung din an. La această perioadă se adaugă și Săptămâna Patimilor (Săptămâna Mare). Perioada postului este una deosebit de importantă pentru credincioși, care trebuie să se curețe atât sufletește, cât și trupește.

Perioada aceasta amintește de postul celor 40 de zile ținute de Mântuitor înainte de începerea activității sale Mesianice. Din această cauză, Postul cel Mare mai poartă numele de Paresimi.

POSTUL MARE 2018. În vechime, mai exact la finalul celui de-al treilea secol, Postul Mare a fost împărțit în două perioade: Postul prepascal, (Postul Paresimilor - care ținea până în Duminica Floriilor) și Postul Paștilor (Postul pascal), cu durată de o săptămână. Sinodul ecumenic de la Niceea (325) a adus și stabilirea actuală a duratei Postului Paștelui.

POSTUL MARE 2018. În perioada aceasta de 40 de zile este interzis consumul de carne sau de lactate. Mai mult decât atât, creştinii trebuie să se reţină de la anumite gânduri necurate, pofte, petreceri, patimi sau fapte rele. Acest lucru înseamnă că postul trupesc trebuie însoţit de postul sufletesc.

POSTUL MARE 2018. După perioada de post, creștinii merg la biserică, unde se spovedesc și se împărtășesc.

Totodată, în această perioadă se spune că este bine să se facă și o slujbă de sfințire a casei. Preotul este chemat la casa enoriașilor, unde are loc stropirea cu apă sfinţită a celor prezenţi şi a tuturor camerelor.

POSTUL MARE 2018. De asemenea, se fac şi rugăciuni pentru ocrotirea şi binele casei şi pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor ce locuiesc în ea.

În timpul Postului Mare, credincioşii vor să petreacă această etapă spirituală mult mai aproape de Dumnezeu.

De aceea, în acest interval de nevoinţă, postitorii merg la preotul lor duhovnic și-i mărturisesc păcatele, renunţând la petrecerile mondene, însoţite de bucate „de dulce" şi de alcool.

POSTUL MARE 2018. Rugăciune de spus în Postul Mare

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.

Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin".

 

sursa: realitatea.net

Loading...
Comenteaza