Înălţarea Domnului sau Ispasul | Tradiţii şi obiceiuri. Ce nu ai voie să faci în această zi

Înălţarea Domnului sau Ispasul | Tradiţii şi obiceiuri. Ce nu ai voie să faci în această zi

Credincioşii ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici sărbătoresc joi Înălţarea Domnului, una dintre cele mai importante praznice de pe parcursul anului, cunoscut în popor şi ca Ispas.

Inaltarea Domnului 2018 - Sărbătoarea se mai numeşte în popor şi Ispas, de la cuvântul de origine slavonă Supasu, care înseamnă Mântuitorul. Este sărbătoarea în care Biserica face amintire în fiecare an de ultimul eveniment din viaţa pământeană a Mântuitorului. Prin înălţarea Sa la cer, se încheie activitatea Sa de răscumpărare a neamului omenesc din robia morţii şi a păcatului.

Evenimentul Înălţării este amintit în Sfintele Evanghelii şi descris pe larg în cartea Faptele Apostolilor, unde se spune că, după Învierea sa din morţi, Mântuitorul s-a arătat Sfinţilor Săi ucenici şi Apostoli, timp de 40 de zile, prin multe semne doveditoare. Vorbind cu el despre împărăţia lui Dumnezeu, i-a încredinţat că le va trimite Duhul Sfânt, care le va da putere pentru a fi martori şi mărturisitori al Lui în Ierusalim, Iudeea, Samaria şi până la marginile pământului. Şi zicând acesta, s-a înălţat la cer, iar un nor l-a luat din faţa ochilor lor. Este exact ceea ce Iconografia ortodoxă înfăţişează referitor la praznicul Înălţării.

Înălţării la cer a Mântuitorului este adevăr de credinţă, mărturisit şi în Crez. El are importanţă deosebită în viaţa credincioşilor, şi deci a Bisericii. Mai întâi, pentru că el încheie şirul actelor sau momentelor importante din viaţa Mântuitorului, apoi, prin Înălţare, firea omenească este înălţată în persoana Mântuitorului la Dumnezeu şi constituie premisa pogorârii Duhului Sfânt pentru a continua lucrarea în Iisus în Biserică.

Inaltarea Domnului 2018. Sărbătoarea cade întotdeauna la 40 de zile după Înviere, de aceea se serbează mereu în joia saptamănii a şasea după Paşti. Deşi sărbătoarea are o bază biblică şi s-a prăznuit de timpuriu, mărturii scrise despre existenţa ei avem doar din secolele III - IV. Aşa, de exemplu, Constituţiile Apostolice o menţionează ca pe una dintre cele mai vechi sărbători. După unele mărturii istorice, ea se prăznuieşte la început odată cu Cincizecimea, sau Rusaliile, deci la 50 de zile de la Înviere. Începând cu secolul al IV-lea, o serie de Sfinţi Părinţi fac referire la această sărbătoare, lăsând predici sau cuvântări ţinute cu această ocazie, aşa cum fac Sf. Ioan Gură de Aur, Fericitul Augustin, Sf. Atanasie al Alexandriei şi Sf. Grigorie de Nissa, ca şi Socrate. Dacă pelerina Egeria vorbeşte de serbarea ei odată cu Rusaliile, Fericitul Augustin (sec. V) ne arată că în vremea lui ea era generalizată şi serbata la 40 de zile după Înviere, în toată lumea creştină.

Sărbătoarea a căpătat o importanţă deosebită după ce Sf. Împărăteasă Elena, mama Sf. Constantin cel Mare, a construit o biserică măreaţă pe muntele Măslinilor, de unde se înălţase Domnul şi unde sărbătoarea se prăznuia cu mare fast, asa cum se face şi astăzi.

Există obiceiul ca în această zi, creştinii să se salute cu ,,Hristos s-a înălţat!" Tot în această zi, în bisericile noastre se face pomenirea generală a eroilor morţi pe câmpurile de luptă, pentru ca sufletele lor să se bucure de ajutorul Mântuitorului înălţat la cer. În unele părţi de ţară, în ajunul Înălţării, seara, se pun frunze de pelin la ferestre şi la uşi, ca şi în paturi. 

În această zi, Mântuitorul Iisus Hristos s-a ridicat la ceruri. La această minune au mai luat parte şi Apostolii şi cei doi îngeri. Aceştia din urmă le-au vorbit apostolilor despre cea de-a două venire a lui Hristos, şi le-au cerut să nu fie copleşiţi de durerea despărţirii de Mântuitor. Se spune că locul de pe care Mântuitorul Hristos s-a înălţat la cer este situat la Ierusalim pe Muntele Măslinilor. Micuţa capela rotundă de acolo păstrează încă o piatră imprimată cu urma piciorului lui Hristos Capela Înălţării Domnului este un loc de închinăciune, atât pentru creştini, cât şi pentru musulmani.

Potrivit credinţei ortodoxe, la 40 de zile de la Învierea lui Iisus Hristos, românii sărbătoresc ÎNĂLŢAREA DOMNULUI. Se înroşesc ouă, se pregătesc bucate, întocmai ca la masa de Paşti, iar salutul este "Hristos s-a înălţat! – Adevarat s-a înălţat!".

Se spune ca dupa Inviere, Iisus s-a mai aratat o data ucenicilor sai, pe Muntele Maslinilor, incredintandu-i de puterea sa si dandu-le ultimele invataturi. El a mancat alaturi de ucenici, asa cum facuse odinioara. Dupa 10 zile, de Rusalii, Duhul Sfant avea sa se pogoare peste ei, daruindu-le putere si intelepciune divina pentru a merge in lume si pentru a transmite Cuvantul lui Dumnezeu. In Biblie, acesta este momentul in care se anunta a doua venire a lui Iisus, intocmai ca si Inaltarea, avand la dreapta si la stanga doi ingeri mari si luminosi.

De ÎNĂLŢAREA DOMNULUI, in unele zone ale tarii, se leaga frunze de nuc peste brau, pentru ca Mantuitorul le-ar fi purtat in momentul Inaltarii. In alte zone, fetele si feciorii se duc in padure sa culeaga frunze de alun cu care fac vraji de dragoste sau pentru a le folosi ca plante tamaduitoare. Se zice ca Cerurile sunt deschise de la Pasti pana la Inaltare, iar cei care mor in aceasta perioada nu mai trec prin Judecata de Apoi si ajung direct in Rai.

Tot în această zi se fac pomeni si se impart pentru morti, in special branza, ceapa verde, paine calda si rachiu. Casele si mormintele se impodobesc, in unele zone, cu frunze de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leustean.

Femeile nu imprumuta sare si nu dau foc din casa, pentru ca altfel toata casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte pentru smantana.

În popor, ÎNĂLŢAREA DOMNULUI se mai numeşte si Ispas, după numele martorului ascuns, nevăzut al Înălţării. Tradiţia spune că Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmărit evenimentul, tăcut şi uimit, şi mai apoi a povestit alor săi cele întâmplate. De Ispas, oamenii îşi pun la brâu frunze de nuc pentru că se crede că şi Iisus ar fi avut când s-a înălţat la ceruri şi se bat cu leuştean ca să fie feriţi de rele şi de boli.

La fel şi vitele sunt bătute cu leuştean, ca să se îngraşe, să fie sănătoase şi ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălţare, se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: "Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest furnicar!". Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac - leuşteanul, paltinul, alunul.

Legenda spune că Ispas a fost un martor ocular la Înălţarea Domnului, alături de Apostoli. El era un om bun şi vesel şi, de aceea, la praznicul Înălţării Domnului este bine ca oamenii să-i urmeze exemplul: să fie bine dispuşi, să evite supărările şi să nu-şi facă necazuri unul altuia.

 Ispasul este sărbătoarea reconcilierii

Totodată, sărbătoarea Înălţării este o zi de împăcare, de reconciliere cu rudele şi prietenii în comunitatea în care au domnit resentimentele. În familia care respectă aceste tradiţii va domina veselia, iar necazurile şi ghinioanele se vor îndepărta de gospodăria respectivă.

De la Paşte şi până la Înălţarea Domnului, cerurile sunt deschise, iar sufletele persoanelor care trec la viaţa veşnică în acestă zi ajung direct în rai, fără să mai treacă prin temuta judecată de apoi.

Ce nu trebuie să faceţi la Înălţarea Domnului

Inaltarea Domnului 2018. Să nu ne certăm în ziua praznicului de Înălţarea Domnului

Nu trebuie să ne certăm cu nimeni în ziua praznicului şi nu trebuie să încurajăm resentimentele. Dacă respectăm această datină, moştenită din moşi-strămoşi, duşmanii nu vor avea putere asupra noastră şi vom fi mai sănătoşi tot anul.

La Înălţarea Domnului, nu înstrăinăm nici un obiect din gospodărie

Pentru vigoarea fizică şi spirituală a membrilor familiei, pentru ca paguba să ocolească o gospodărie, în această zi nu se înstrăinează nici un obiect din casă şi nu se împrumută bani.

 

sursa: realitatea.net

Loading...
Comenteaza